Frumoasă ca o „păpuşă“: Prinţesa Charlotte a împlinit 3 ani

Vedete / 03.05.2018

Fetiţa ducilor de Cambridge şi-a aniversat miercuri ziua de naştere, la o săptămână după venirea pe lume a frăţiorului ei mai mic, prinţul Louis.

Micul prinţ Louis este în centrul atenţiei familiei regale a Marii Britanii, dar ieri a venit rândul frumoasei Charlotte să se afle în prim-plan: fetiţa Ducesei de Cambridge şi a Prinţului William a împlinit ieri trei ani, iar Palatul Kensington a dat publicităţii o fotografie din prima ei zi de grădiniţă, realizată în ianuarie 2018, cu mesajul: "Vă mulţumim pentru mesajele voastre drăguţe!".

Familia regală urma să publice şi tradiţionalul portret oficial al micuţei, pe care îl dă publicităţii la fiecare aniversare, anunţă
Daily Mail. Primele două imagini au fost făcute de mama lui Charlotte, Ducesa de Cambridge, care a preferat să îşi încerce talentul în loc să angajeze un fotograf profesionist, iar realizările ei demonstrează că are talent.

Ziua de naştere a lui Charlotte a fost sărbătorită la Palatul Kensington, în familie, scrie cotidianul britanic. Chiar dacă Prinţul William şi Ducesa de Cambridge vin după o perioadă încărcată şi destul de solicitantă, Charlotte s-a bucurat de toată căldura părinţilor şi a apropiaţilor. Ea a primit şi vizita bunicii sale - regina Elisabeta a II-a a venit cu elicopterul de la Windsor la Palatul Kensington pentru a-l vedea pe cel mai nou membru al familiei, dar cu siguranţă că suverana a petrecut destul timp şi cu micuţa care îi seamănă mult fizic.


Ajunsă la vârsta de trei ani, Charlotte şi-a luat în primire sarcinile regale, notează cotidianul citat. Săptămâna trecută, ea a înduioşat milioane de inimi când a mers la maternitatea de la Spitalul St Mary pentru a-şi vedea frăţiorul nou-născut.

Însoţită de tatăl ei şi de fratele mai mare, George, micuţa prinţesă a salutat cu mânuţa mulţimea şi pe jurnaliştii prezenţi în faţa intrării, iar când a urcat treptele, ea şi-a întors privirea spre cei rămaşi afară, oferind încă o ocazie pentru câteva fotografii emoţionante.


Prinţul Louis, al doilea băiat al prinţului William şi al ducesei de Cambridge, a venit pe lume pe 23 aprilie, la ora 10:01 GMT şi a avut la naştere greutatea de 3,8 kilograme. Prinţul William a asistat la naştere, care a avut loc în clinica St. Mary din vestul Londrei, unde s-au născut şi primii doi copii ai cuplului princiar britanic - prinţul George şi prinţesa Charlotte.

Bebeluşul este cel de-al şaselea strănepot al reginei Elisabeta a II-a şi ocupă locul al cincilea în ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii, după prinţul moştenitor Charles, tatăl lui - prinţul William - şi cei doi fraţi mai mari ai lui - prinţul George, în vârstă de patru ani, şi prinţesa Charlotte.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro