Omul care a făcut toată planeta să râdă a fost hărțuit de amintirile negre ale copilăriei și de gândul că va înnebuni precum mama sa.

Chipul, gesturile și mimica lui au cucerit întreaga lume. I-a fost scris să ne distreze, să ne aducă zâmbetul pe buze, să ne facă fericiți - pentru asta s-a născut Micul Vagabond. Invincibil și fericit, el a încălzit inimile a miliarde de oameni.
Dar în spatele giumbușlucurilor sale memorabile a stat tot timpul la pândă teama de umbra propriului trecut. Când Charlie Chaplin încânta tot globul cu filmele sale extraordinare, înăuntrul lui se dădea o luptă surdă. Și a dus-o așa până la capătul vieții.

În cartea "Charlie Chaplin", scrisă de Peter Ackroyd, unul dintre cei mai distinși biografi din Marea Britanie, se arată cum a ajuns genialul artist să se poarte cu cruzime cu femeile din viața lui, multe dintre ele minore. Copilăria mizerabilă, marcată de nebunia mamei sale, avea să-i influențeze ireversibil toată viața. Chaplin a trăit mereu cu spaima că va repeta destinul mamei sale.

Coșmarul sărăciei

Prima observație pe care o face Ackroyd în cartea lui este că originile lui Chaplin rămân învăluite în mister. Nici reputatul biograf britanic n-a izbutit să descopere un certificat de naștere cu numele artistului sau vreo înregistrare a acestuia în vreun registru de nașteri. Pare că a venit de nicăieri. Ceea ce se știe e că s-ar fi născut la 16 aprilie 1889. Însă acel Charlie Chaplin pe care l-a cunoscut toată lumea este produsul străzilor triste din sudul Londrei, unde a crescut în sărăcie lucie. Decenii mai târziu, avea să se plimbe prin cartierul în care a copilărit, amintindu-și că erau atât de amărâți, încât el, fratele său și mama lor, Hannah, erau aruncați în drum la fiecare patru săptămâni, fiindcă n-aveau bani să plătească chiria. Cu siguranță, n-a uitat niciodată ceea ce a trăit în primii ani din viață, se arată în cartea citată de ziarul britanic Daily Mail. "De fiecare dată trebuia să ne facem bagajul și să ne luăm salteaua și scaunele în cârcă spre o nouă casă. Dormeam pe unde apucam după ce eram goniți. Eu preferam băncile din parc", își amintea marele actor.

A urmat și o perioadă mai bună, când mama lor a avut o relație cu un artist de succes. Timp de doi ani din cei trei cât a durat această legătură, familia a avut o servitoare în casă și mergeau duminica în excursii cu autobuzul tras de cai. Charlie, care atunci avea vreo trei ani, își amintește că îi plăcea să-și întindă mânuțele și să atingă florile de liliac. N-a uitat nici mirosul trandafirilor vânduți de florăresele de pe Westminster Bridge. În filmele sale, el a folosit deseori florile ca simbol al dragostei fragile sau al iubirii pierdute, remarcă Peter Ackroyd.

Dar în 1893 coșmarul sărăciei i-a înghițit din nou. Hannah mai găsea uneori de câte ceva de cusut și mai scotea un bănuț, dar erau atât de prăpădiți, încât fiul ei mai mare a fost nevoit să poarte o pereche din pantofii ei, tăiați pe jumătate.

În decurs de trei luni, au trăit în șase locuri. În pod sau la subsol, pentru că acolo era cel mai ieftin. Băieții șterpeleau diverse lucruri și mâncare de pe străzi și le aduceau acasă. Charlie mai câștiga uneori câțiva sfanți dansând în fața intrării barurilor. Alteori, se descurcau cu câte o supă căpătată de la bucătăriile cârciumilor.

Cei mai grei ani

Într-un an, mama lui Chaplin s-a îmbolnăvit și n-a mai putut să aibă grijă de copiii săi. A fost dusă la spital, iar Charlie a fost luat la un centru pentru orfani și copii abandonați. Aici a îndurat cei mai negri ani din viața sa. Mai târziu, a numit această perioadă "reîncarnarea" sa. Timp de un an, mama lui nu l-a vizitat, iar fratele său, Sydney, a fost trimis la o școală navală.

Hanwell School, unde a nimerit el, era o instituție victoriană, unde instrucția și disciplina de fier erau lege. Pentru nu mai știe ce nereguli, a încasat de nu s-a văzut două lovituri de nuia. Când a făcut dermatomicoză și a trebuit să fie ras în cap, micul Charlie a plâns de-ar fi umplut Tamisa cu lacrimi. Scenele în care a suferit i s-au întipărit în suflet.

Perioada de la Hanwell l-a schimbat pentru totdeauna. L-a făcut invulnerabil. "Chiar și când eram în orfelinat credeam despre mine că sunt cel mai mare actor din lume. Simțeam exuberanța pe care o răspândește încrederea puternică în tine. Fără ea te îndrepți spre înfrângere", i-a spus Charlie fiului său mai mare.
Acest sentiment de invulnerabilitate i-a conturat personajul care l-a consacrat, Micul Vagabond, atât de nonșalant și deseori invincibil, scrie Peter Ackroyd în cartea sa. Întotdeauna se ridică, plin de energie și determinare. Rareori stârnește mila.

Arta supraviețuirii

Biograful britanic observă că în primele sale filme, Charlie Chaplin el este deseori furios sau crud, dorind să-și ia cu orice preț revanșa în fața celor care-l amenință. Tot ce-și dorește este să aibă mâncare și siguranță. Caută cu disperare dragoste, dar niciodată n-o capătă. Învață să trăiască cu greutățile, arătându-le indiferență. N-are rădăcini, n-are casă. Multe dintre ultimele sale filme transpun arta supraviețuirii într-o lume ostilă.

La opt ani, Charlie se întoarce la mama lui și la stilul nomad de viață. O țineau dintr-o evacuare în alta, niciodată n-aveau cu ce plăti chiria. La un moment dat, tatăl său, care și-a părăsit familia când Charlie era bebeluș, și-a amintit că trebuie să aibă grijă de fiii săi. Charles Chaplin Senior fusese cândva un cântăreț de succes, dar când popularitatea s-a risipit, a căzut în patima băuturii.
O proprietăreasă își amintea de Charlie din acea perioadă, pe care îl descria ca pe "un copil fragil, cu părul negru, fața palidă și ochi albaștri strălucitori. Era pe stradă de dimineața până noaptea".

"Scânteia" debutului său artistic s-a aprins în 1898, când Chaplin avea nouă ani. El a fost inclus într-o trupă de dansatori profesioniști, intitulată "The Eight Lancashire Lads/Cei opt flăcăi din Lancashire", al cărei patron locuia la câteva uși distanță. E posibil ca puștiul care dansa pe la ușile barurilor să-i fi fost prezentat chiar de tatăl său, crede biograful Peter Ackroyd.
Trupa mergea în turnee prin toată Anglia, iar programul ei dura zece minute. Charlie i-a observat cu toată atenția pe clovnii care urcau pe aceeași scenă. "Le-am înregistrat fiecare mișcare în cap, ca niște fotografii. Obișnuiam să le exersez când mă întorceam acasă", povestea actorul mai târziu.
Ambițiile sale nu aveau limite. Când a fost promovat în trupă și a primit rolul unei pisici într-un număr de pantomimă, știa deja ce are de făcut - lumea a râs de s-a prăpădit.

Hoț și cerșetor

În 1901, Charlie nu mai avea tată - băutura l-a ucis la doar 38 de ani - și nu mai găsea de lucru, fiind nevoit să fure și să cerșească pentru a mânca. Soarta lui nu se schimbase. "A trebuit să devin un hoț pe străzile Londrei. Urma să fiu îngropat într-un mormânt de sărac", spunea Charlie Chaplin.

Una dintre ultimele adrese la care el a locuit împreună cu mama sa a fost 3 Pownall Terrace. O odaie mizeră, impregnată cu un miros stătut de mâncare și haine vechi. O masă lipită de perete, plină cu vase de lut murdare, un pat mic din fier în colț, își amintea, peste ani și ani, marele Chaplin.
Dar aici avea să se petreacă una dintre cele mai importante scene din adolescența sa. Într-o seară, în primăvara anului 1903, Charlie se întoarse acasă și o fetiță îi spuse că mama lui se simte rău. Ea rătăcise din ușă în ușă, rugându-și vecinii să-i dea câțiva cărbuni, explicându-le că erau daruri pentru copii. Oamenii au chemat un doctor care a spus că femeia suferea de malnutriție și era bolnavă psihic, sfătuindu-l pe Charlie s-o ducă la dispensarul local.

Amintirea mamei

A fost un moment care îl va urmări toată viața. "M-am văzut așa cum eram, un băiat speriat, plăpând și slăbănog, ducându-mi mama de mână, prin ceață, prin toate mirosurile acelea și prin frig", își amintea marele artist. Hannah a fost dusă la un azil, unde a stat internată 17 ani. De multe ori, a fost ținută într-o cameră cu pereții căptușiți, pentru că avea episoade în care violența sa erupea. Finalmente, avea să fie răpusă de nebunia ereditară care o cuprinsese și pe mama ei.

Mai târziu, Chaplin i-a mărturisit unui prieten de încredere că întotdeauna a crezut că va înnebuni și el. La 14 ani, el primește un rol într-un turneu național. Deja încrezător în talentul său, își contrazice colegii despre unele scene și le arată cum trebuie rostite replicile. Între spectacole, el își face veacul prin sălile de biliard, atras de vin și de femei. Toată viața sa, Chaplin a avut un puternic instinct sexual, iar cele pe care le numea "târfe și stricate" erau mereu disponibile pentru un tânăr atrăgător ca el, scrie Ackroyd.

Munca era, însă, pe primul plan. Curând, el intră într-o trupă specializată în numere de bufonerie, jucând rolul unui tâmplar nepriceput. Când Chaplin începea să joace, oamenii erau martorii unui spectacol nemaipomenit - gălețile cu cuie se revoltau, scările tâmplarului se bâțâiau încoace și încolo, vopseaua zbura în toate direcțiile. Oamenii râdeau cu lacrimi. Chaplin îi captiva.
După mai multe scheciuri de pantomimă și acrobație burlescă, el atrage atenția criticilor. Marele actor Stan Laurel, care i-a fost coleg de trupă, își amintea mai târziu că l-a surprins în dormitor, cu părul ciufulit, pozând cu un violoncel în fața oglinzii. Mânuia arcușul peste corzi ca un virtuoz, admirându-se singur. Stan tocmai nimerise în timpul unei repetiții - Chaplin n-a încetat niciodată să joace, o făcea ca să se regăsească, scrie autorul cărții.

Cel mai bine plătit angajat din lume

În cele din urmă, în 1913, pe vremea când unele cinematografe foloseau ca ecran un cearșaf întins pe un perete, Chaplin primește un loc în compania de comedie Keystone din California, pentru un salariu inițial de 150 de dolari pe săptămână. Era mai mult decât câștigase în viața sa. Într-un singur an, a făcut 36 de scurtmetraje și a devenit cel mai de succes comic din America. Charlie Chaplin sărise pe trambulina succesului.

Orice studio de film îl dorea. Curând, ajungea să câștige 670.000 de dolari pe an, o sumă imensă pentru acele timpuri, devenind cel mai bine plătit angajat din lume, scrie Peter Ackroyd. "În zorii războiului din Europa, Chaplin este cea mai scumpă valoare din istoria contemporană", scria ziarul Reel Times.

Se estimează că 300 de milioane de oameni au urmărit atunci filmele mute ale lui Chaplin, o cifră colosală. Chipul său a pătruns peste tot, din Asia și Australia până în Africa și America de Sud. Un corespondent din Ghana al ziarului The New York Times scria că marele artist era urmărit chiar și de sălbatici.

Ackroyd afirmă în cartea sa că Charlie Chaplin a fost primul om care a devenit obiectul adulației globale, pe vremea când nu apăruse cultul modern al celebrității. "Sunt cunoscut în unele părți ale lumii care n-au auzit de Iisus Hristos", remarca artistul.
Când Primul Război Mondial răvășea Europa, existau deja păpuși și figurine Chaplin, pălării Chaplin, cravate Chaplin, cărți de joc Chaplin și ace de rever Chaplin. În spitalele de campanie, filmele sale erau proiectate ca terapie recuperatorie. "Atâta râs n-a mai pomenit lumea niciodată", scria un critic.

În 1917, Chaplin avea studioul său de film la Hollywood, cu o suprafață de două hectare, primul din lume creat pentru un singur artist. În fiecare dimineață, toți actorii și tehnicienii se înșirau și așteptau ordinele. Angajații știau dacă Charlie e nervos sau binedispus, după culoarea costumului său.

În 1921, când a revenit pentru prima dată la Londra, a fost primit la gara Waterloo de mii de fani entuziasmați. "E aici!", s-a auzit un strigăt, iar mulțimea l-a înghițit imediat. Clopotele bisericilor au început să bată, iar jobenele și pălăriile au început să zboare prin aer. Chaplin a fost condus spre o limuzină flancată pe fiecare parte de câte trei polițiști. Copilul sărac al Londrei se întorsese acasă.

Acest nivel nemaiîntâlnit al faimei, generat de noul mediu al filmului, era un fenomen inedit, scrie Peter Ackroyd. Charlie Chaplin nu se pregătise niciodată pentru așa ceva, el se antrena numai pentru rolurile pe care le interpreta magistral, doar așa era fericit. Dar slăbiciunea pentru femei avea să-l dărâme și să-l exileze de oamenii pe care îi cucerise.

Sex cu pistolul la tâmplă

În noaptea de 23 decembrie 1942, o tânără actriță ajungea pe neașteptate la reședința lui Chaplin, din Beverly Hills. El a refuzat s-o vadă. Femeia a așteptat până în zori, apoi și-a scos pantofii și ciorapii de mătase și s-a cățărat pe o scară. La etajul întâi, ea a dat de Chaplin. Cu un pistol îndreptat spre el, l-a înștiințat că se va sinucide. Starul i-a răspuns în stilul său: a ținut-o de vorbă o oră și jumătate, apoi a băgat-o în patul lui. După partida de amor, el glumea, spunând că n-a mai făcut niciodată sex cu pistolul la cap. "Ei bine, asta e noua tendință", i-a spus actrița.

Joan Barry, în vârstă de 23 de ani, nu era o necunoscută pentru Chaplin. Se întâlniseră cu un an înainte, când el avea 52 de ani, iar ea era una dintre numeroasele aspirante la gloria Hollywood-ului. Cumva, el a convins-o că are talent și a luat-o sub contract. Joan a susținut că relația lor profesională a căpătat tente sexuale, iar când a rămas gravidă, Charlie a presat-o să facă avort, deși ea dorea să păstreze copilul, se arată în cartea citată.
Joan a căzut în patima băuturii, venea beată acasă noaptea târziu, iar odată și-a făcut praf mașina într-un accident. Altădată, când Charlie a refuzat să-i deschidă ușa, ea a început să spargă ferestrele casei.
Cu toate hopurile, legătura lor a continuat. La o săptămână după episodul cu revolverul, un paznic a găsit-o rătăcind prin grădină cu pistolul în mână. Omul i-a luat arma, dar, sub pretextul că vrea să se spele pe față, ea a scăpat și a fugit pe scări. După câteva ore, a fost găsită zăcând pe scaunul din față al unei mașini, în pijamale, cu buzele pline de iod. Un doctor a diagnosticat-o imediat cu "tentativă simulată de sinucidere", iar Joan a fost acuzată de vagabondaj.

Femeia a continuat să-l agaseze pe Chaplin. În 1943, a venit la locuința artistului pentru a-l anunța din nou că e însărcinată. După ce s-a strecurat înăuntru și a urcat scările până la dormitor, a văzut prin ușa întredeschisă o femeie goală în patul lui. Joan a început să urle isterică și să coboare în goană scările, apoi a încercat fără succes să-și taie venele. Majordomul lui Chaplin a preluat-o elegant și a dus-o la hotelul ei, scrie Peter Ackroyd.

O iubită cu 36 de ani mai tânără

Charlie încerca cu disperare să scape de actrițele instabile care-i complicau viața. Surprinzător, el s-a îndrăgostit de Oona O’Neill, frumoasa fiică a marelui dramaturg Eugene O’Neill. Oona avea doar 17 ani când s-au cunoscut. Ea era femeia dezbrăcată pe care Joan o zărise în patul lui Charlie și, spre deosebire de fostele lui iubite, s-a bucurat mereu de o viață privilegiată, fără lipsuri. Își dorea însă să fie acriță, iar Chaplin s-a oferit să-i dea chiar el lecții. După scurt timp, Oona s-a mutat la el. Deși între ei era o diferență de vârstă de 36 de ani, Chaplin nutrea pentru Oona o dragoste pe care n-o mai cunoscuse.

Când Charlie a decis să se însoare cu Oona, care abia împlinise 18 ani, a fost lovitura finală pentru Joan. Câteva săptămâni mai târziu, mama acesteia, Gertrude, l-a dat în judecată pe Chaplin, cerându-i pensie alimentară de 2.500 de dolari pentru copilul nenăscut și care urma să poarte numele lui Chaplin, precum și 10.000 de dolari pentru cheltuielile cu nașterea.
Dar ce era mai rău abia acum urma: FBI a intrat pe fir după ce a aflat povestea cu avorturile ilegale suferite de Joan, astfel că la patru luni după ce actrița a născut, Chaplin a fost pus sub acuzare pentru că a transportat-o prin mai multe state pe Oona, când încă era minoră, "în scopuri imorale", și pentru că a conspirat cu poliția din Los Angeles pentru a o acuza pe Joan de vagabondaj.

Povestea devine tot mai urâtă și începe să-l tragă în jos pe marele actor, tocmai când toată lumea era a lui. Acuzațiile erau grave, iar Chaplin risca să primească 20 de ani de închisoare.
Procesul a început pe 21 martie 1943. Sute de oameni s-au îmbulzit în fața tribunalului pentru a-l vedea pe Chaplin la sosire, iar fotografii au surprins momentul în care acesta era amprentat. Actorul a negat toate acuzațiile lui Joan. Pe 4 aprilie, într-o larmă de nedescris în sala de judecată, el a fost achitat la toate capetele de acuzare.

Din punct de vedere penal, Chaplin scăpase cu fața curată, dar procesul de paternitate s-a terminat prost pentru el. După un termen care părea să se încheie favorabil, un an ma târziu Chaplin a fost găsit de instanță responsabil pentru copil. El trebuia să-i achite fetiței, Carol Ann, suma de 75 de dolari pe săptămână. Nu era o sumă de speriat pentru el, dar, deși s-a căsătorit cu Oona, reputația lui a fost știrbită și a intrat în declin, se arată în cartea citată de Daily Mail.

Vânat pentru comunism

Ca și cum nu era de ajuns, starul care făcea planeta să se cutremure de râs a fost acuzat că ar fi comunist. Ce-i drept, și el a dat niște apă la moară, spunând la o recepție organizată în New York de o fundație din Rusia că "epurările sunt un lucru minunat" și că "singurii care resping comunismul și care-l folosesc ca <<bau-bau>> sunt agenții naziști". În plină isterie stârnită de "vânătoarea de vrăjitoare", Chaplin s-a autocondamnat cu aceeași nonșalanță cu care în copilărie înfrunta sărăcia. Numai că apostolii "anticomunismului cu orice preț", senatorul McCarthy și șeful FBI, temutul Hoover, nu dădeau doi bani pe nonșalanța lui. Ei aveau nevoie de un exemplu puternic.

Autorul cărții scrie că Chaplin a susținut mereu că nu este comunist și e greu de crezut că el ar fi suportat să se înregimenteze într-o mișcare politică. Deși crescuse în sărăcie și cunoscuse umilința, Chaplin n-ar fi rămas fără reacție în fața nedreptății și a oprimării. "Știu ce e umilința. Și e un lucru pe care nu-l voi uita niciodată", a spus el.

Hărțuit de procesul de paternitate și de acuzațiile că ar fi comunist, Chaplin se refugiază în muncă și lucrează la un film despre un criminal în serie, Monsieur Verdoux. Poate deloc surprinzător, pelicula conține numeroase elemente misogine, personajele feminine fiind dure, gălăgioase sau nebune. Pentru prima dată în viața lui, Chaplin pierde bani cu un film. Iar ăsta e un semn.

În '47, un congresman cere deportarea lui Chaplin, pe motiv că atentează la sănătatea morală a Americii. Apoi artistul află că este investigat de faimoasa comisie a Congresului SUA pentru cercetarea activităților antiamericane. Micul Vagabond dansa pe o gheață foarte subțire.
300 de personalități din industria filmului american au fost puse pe lista neagră de această comisie, care i-a urmărit cu asiduitate pe toți cei bănuiți de simpatie pentru comunism. Oamenii erau eliminați din cinematografie, întrucât studiourile refuzau să mai aibă de-a face cu ei, de teama represaliilor guvernamentale.

Idolul renegat

Marele Chaplin, omul pe care îl adula toată planeta, s-a trezit singur în fața unui război surd care nu-i aparținea. Biograful Peter Ackroyd susține în volumul său că în restaurante lumea făcea comentarii negative la adresa artistului căzut în dizgrație. Mulți dintre apropiați au început să-l evite, ferindu-se să fie asociați cu el. La un revelion, unul dintre oaspeți l-a scuipat în față.

În 1952, Chaplin nu se mai bucura de aprecierea americanilor și pleacă cu vaporul la Londra pentru a participa, împreună cu Regina Elisabeta, la premiera filmului său, "Limelight". Aflat de două zile pe mare, el află că permisul său de reintrare în SUA a fost retras: nu se mai putea întoarce în America fără a fi interogat cu privire la caracterul său moral și opțiunile politice. Procurorul general al SUA declara în presă: "Îl voi judeca pe Chaplin pentru caracterul lui nesărat". Astăzi, așa ceva e de neconceput, dar în acele timpuri, astfel de vorbe însemnau că ai probleme mari.

Fuga în Europa

Prima reacție a starului a fost să persifleze autoritățile americane, dar gândul că acestea îl vor lăsa fără bunurile sale l-a speriat. Toată viața a trăit cu teama că va ajunge iar sărac.
În Londra, Chaplin a fost primit cu urale de o mulțime caldă, deși mulți sunt de părere că entuziasmul a fost mai rezervat decât în anii precendenți. Chaplin nu mai arăta ca Micul Vagabond. Era un gentleman de statură mică, cu părul argintiu, nevoit să zâmbească și să arate fericit când el se temea pentru viitorul său, notează Ackroyd.

În cele din urmă, Chaplin a lucrat ca la carte. Pe 17 noiembrie, Oona zboară spre Hollywood, golește toate seifurile, bagă patru milioane de dolari în conturi din străinătate și împachetează numaidecât toată mobila, trimițând-o spre Europa.
Dar în lipsa ei, actorul suferă o cădere nervoasă. Se teme că avionul ei se va prăbuși sau că va fi arestată de americani. Pur și simplu, nu-și poate imagina viața fără ea, iar gândul acesta îl scoate din minți.

Totul merge însă bine. Oona se întoarce, iar cei doi decid să se mute în Elveția, unde taxele erau mai mici. La începutul lui 1953, se stabilesc într-o vilă de 15 camere din localitatea Corsier-sur-Vevey, pe malul lacului Geneva, unde se bucură de o viață discretă și tihnită.

"Charlie era pe primul loc pentru Oona. Copiii trebuiau să înțeleagă asta. Ea a încercat din răsputeri să-i facă exilul cât mai plăcut. Îl distra la cină - a fost mereu un foarte bun interlocutor - și avea mereu grijă să arate bine", a spus un prieten bun al celor doi.
O altă prietenă a cuplului, actrița britanică Margaret Rutherford, a mărturisit că stilul și gentilețea soției lui Chaplin se făceau întotdeauna simțite: "Ea vorbea rareori, dar știai că era acolo ca să-l protejeze pe soțul ei de orice neplăcere."

Dictatorul care își teroriza copiii

Chaplin i-a făcut de multe ori să râdă pe cei opt copii ai săi. Fără îndoială, nimeni nu se pricepea mai bine ca el la distracție. Dar e greu de spus dacă familia sa a fost fericită, scrie autorul cărții "Charlie Chaplin". El era adeptul disciplinei de fier, spirit moștenit la școala pentru orfani, și considera că fiii săi trebuie să se pregătească prin trudă pentru viață.

Orice încălcare a regulilor sale se termina cu o palmă încasată. Fiica lui, Geraldine, își amintea că devenise o rutină să stea cu burta pe genunchii tatălui și să ia palme la fund.
Chaplin ajunsese să-și vadă copiii ca pe rivali și devenise gelos pe Michael, favoritul soției sale. "Niciodată n-am avut curaj să mă cert cu bătrânul. N-am îndrăznit. În orice caz, era inutil să mă cert cu tata. Era prea dur, prea inflexibil, prea puternic", spunea Michael (foto) mai târziu.

Un vizitator al familiei a observat că micuții erau terorizați de tatăl lor și de faptul că acesta îi corecta mereu. La masă, Chaplin le ordona copiilor să stea drepți și să nu vorbească decât dacă li se adresa. Charlie îi distra arătându-le filmele sale din tinerețe, într-o cameră specială în care făcea proiecții.

Din scrisorile sale rezultă clar că Chaplin ajunsese să disprețuiască America, țara care-l adoptase pentru a-l renega la bătrânețe. A mai făcut doar două filme, ajungând la un total de 82, și se temea adesea că va fi uitat.

Dar măcar reușise să-și regăsească liniștea după o turbulentă viață amoroasă; Charlie Chaplin avea lângă el femeia care-i asigura echilibrul. Oona i-a stat credincioasă alături până la Crăciunul din 1977, când artistul a încetat din viață.

De murit, însă, Micul Vagabond n-a murit niciodată. El încă ne face să râdem cu giumbușlucurile lui, iar mesajul său este la fel de actual și în era digitală: iubirea și fericirea înving sărăcia și răutatea

Foto: Hepta, Daily Mail