Kaia şi fratele ei, Presley, îşi fac loc în lumea modei
Pentru Cindy Crawford, ascensiunea copiilor săi în modelling este o realizare importantă. "E interesant să-mi văd copiii cum îmi calcă pe urme în lumea fabuloasă a modei. Acum vorbim când apucăm. E ceva de genul -  mamă, uite, e greu. Am treabă la 5.00 dimineaţă. Ştiu că e greu, dar acum apreciază altfel cum mi-am petrecut eu 30 de ani din viaţă", a mărturisit luna trecută fostul supermodel pentru revista Vanity Fair. "Sfaturile pe care le dau eu sunt mai mult nişte reamintiri - să ajungă la timp, să fie pregătiţi, să fie profesionişti, să nu stea numai pe telefon, să vorbească cu oamenii şi să se distreze. Amândoi sunt cu capul pe umeri, aşa că nu-mi fac griji", a adăugat vedeta în vârstă de 51 de ani.


Remarcată pentru asemănarea fizică izbitoare cu mama sa, Kaia Gerber a primit primul ei rol de actriţă, la vârsta de 13 ani, la doar două zile după ce a debutat ca fotomodel cu pictoriale ce au fost publicate în revistele Vogue şi CR Fashion Book. Kaia a semnat în iulie 2015 un contract cu renumita agenţie de impresariat artistic IMG Models.

La doar câteva zile după ce a pozat pentru ediţia italiană a revistei Vogue şi în publicaţia bianuală editată de Carine Roitfeld, CR Fashion Book, Kaia Gerber a primit şi primul ei rol de actriţă, în "Sister Cities", un film independent, ce are la bază piesa de teatru omonimă.


Cindy Crawford a fost desemnată cel mai bine plătit top-model în clasamentul revistei Forbes din 1995 şi a fost imaginea unor branduri de lux precum Versace şi Omega.

Cindy Crawford a prezentat diverse creaţii vestimentare pentru toate marile case de modă şi a pozat pe copertele a sute de reviste de modă de-a lungul carierei sale de top-model. Succesul repurtat în cariera de model a transformat-o într-o celebritate şi i-a adus numeroase contracte publicitare, roluri în filme pe marile şi micile ecrane, dar şi calitatea de purtătoare de cuvânt a mai multor organizaţii umanitare, notează Mediafax.


Cindy este căsătorită cu fostul model şi actualul impresar Randy Gerber, din 1998, şi au împreună doi copii - Presley Walker, născut pe 2 iulie 1999, şi Kaia Jordan, născută pe 3 septembrie 2001. Pe 29 mai, cei doi vor aniversa 19 ani de căsnicie.


Foto: Daily Mail, Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro