Fără filtre: Cum arată Madonna după ce a petrecut noaptea în club

Vedete / 05.03.2018

Vedeta în vârstă de 59 de ani foloseşte la maximum filtrele de pe Instagram pentru a-şi retuşa pozele. După o petrecere nocturnă, chipul ei e schimbat complet. Şi nu în bine!

La un pas de 60 de ani, Madonna rămâne una dintre cei mai populari artişti din toate timpurile. Dar chiar şi ea ştie că atenţia se câştigă în fiecare zi, iar prezenţa constantă pe reţelele de socializare este un mod eficient de a se menţine în prim-plan. Cântăreaţa şi-a obişnuit cei 10,8 milioane de admiratori de pe Instagram cu selfie-uri pe care le postează aproape zilnic şi este evident că nu ezită să utilizeze din plin filtrele foto pentru a-şi îmbunătăţi imaginea pe care şi-a construit-o.


În "viaţa offline", însă, nu mai există filtre, iar adevărul iese la iveală, fie că ne place sau nu - a simţit-o şi Madonna pe propria piele, săptămâna trecută. Ea a participat la o petrecere în New York şi la plecare a fost surprinsă de paparazzi cu chipul obosit. La câteva ore după ce postase alte imagini editate pe Instagram, artista nu mai avea look-ul glamour cu care şi-a obişnuit fanii - machiajul a fost afectat de transpiraţie, iar cearcănele au ieşit la suprafaţă.

Cu toate acestea, trebuie apreciat faptul că la 59 de ani, Madonna are energia de a duce un stil de viaţă al unei vedete de 20-30 de ani, lucru deloc uşor.

Îmbrăcată în negru, celebra Material Girl a venit în club costumată în poliţist, cu o jachetă neagră, mănuşi din piele fără degete, caschetă şi ochelari de soare. Madonna s-a distrat bine la petrecere, postând şi un selfie în postura de poliţistă, într-un decor luminat în roşu, scrie Daily Mail. La ieşirea din club, oboseala îşi pusese însă amprenta pe chipul ei.


Madonna şi-a obişnuit fanii cu fotografiile ieşite din comun pe care le postează - aproape în fiecare lună ea se pozează topless, iar ipostazele neobişnuite au devenit ceva... obişnuit.

La începutul lunii februarie, vedeta a publicat pe Instagram o înregistrare video în care dezvăluie un truc bizar pe care esteticiana sa îl aplică pentru întreţinerea tenului. Aceasta foloseşte nişte aparate în formă de furculiţă pentru a-i aplica microcurenţi care stimulează straturile superioare ale pielii, redându-i elasticitatea şi aspectul proaspăt. Machiată şi rujată, vedeta este greu de recunoscut. Cu o bentiţă albastră cu fundă pe cap, ea stă întinsă pe masa de lucru, în timp ce esteticiana Tarin Skillets îi face masajul facial cu cele două "furculiţe".


Totodată, Madonna îşi dezvăluie pe Instagram trucurile de frumuseţe neconvenţionale pe care le foloseşte. Ea a prezentat pe reţeaua de socializare o mască pentru atenuarea cearcănelor şi a pungilor de sub ochi. Un pachet de 12 astfel de măşti costă 120 de dolari în magazinele Barneys New York, scrie Daily Mail.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro