Raluca Lăzăruţ s-a impus de-a lungul timpului drept una dintre cele mai elegante prezenţe ale showbiz-ului românesc, însă în viaţa ei nu curg numai lapte şi miere.

Dacă pe plan profesional se simte împlinită, prezentatoarea de la Kanal D nu este fericită pe plan sentimental, despărţindu-se recent de iubitul ei.

Vă prezentăm în rândurile de mai jos un interviu exclusiv cu Raluca Lăzăruţ, cea care prezintă în fiecare luni şi marţi, de la ora 12.30, ştirile Kanal D:

eva.ro: Cât de mult s-a schimbat viaţa ta după „Big Brother“?

Raluca Lăzăruţ: Deşi nu mă aşteptam să se schimbe atât de mult, viaţa mea a luat o cu totul şi cu totul altă întorsătură decât îmi plănuisem eu, m-a luat parcă pe sus...

După terminarea reality-show-ului m-am trezit că totul se desfăşoară cu o viteză pe care nu o puteam controla, era ca şi cum destinul nu mă întreba dacă sunt de acord sau nu cu ce mi-a pregătit.

Un lucru e cert, m-am bucurat şi încă mă bucur de fiecare pas pe care-l fac, încerc să mă bucur de întreaga călătorie, nu doar să mă gândesc la scopul ei.

Dar după ce ai ajuns la Kanal D?

Fără să exagerez deloc, perioada prin care trec în prezent este de departe una din cele mai frumoase şi mai pline de satisfacţii din ultimii ani. Am avut noroc de un colectiv minunat, de o echipă devotată şi de nişte oameni incredibili...

Poate că sună a şablon ce spun acum, dar chiar mă simt ca într-o familie la Kanal D.

Dacă mâine ar reveni emisiunea „Big Brother“ în România, ai mai participa la casting?

De ce-aş mai vrea să fac asta? Am trăit o experienţă unică la momentul potrivit, a avut farmecul ei, m-a călit, m-a ajutat să mă maturizez, să învăţ să mă controlez, să învăţ să nu judec şi, mai mult decât atât, oricât de metaforic ar suna, m-a ajutat să mă cunosc pe mine însămi.

Am alte planuri şi aşteptări de la mine acum, un alt reality-show nu cred că ar mai avea cu ce să mă surprindă.

Ai visat vreodată că vei ajunge atât de cunoscută sau că vei deveni om de televiziune?

Aveam alte vise, pe acesta nu mi-l amintesc... N-o să uit niciodată paşii pe care i-am făcut ca să ajung aici, oamenii care au contribuit la parcursul meu profesional, emoţiile dinainte şi satisfacţia de după un moment important, toate astea m-au făcut omul care sunt astăzi.

Mai ştiu că nu mi-am clădit niciodată fericirea pe nefericirea altcuiva şi că n-am făcut niciun compromis în ceea ce priveşte profesia pe care mi-am ales-o.

Spuneai în trecut că vrei să ai o familie fericită şi copii, dar tabloidele scriu că te-ai despărţit de iubit pentru că nu îţi doreai să rămâi însărcinată. Care este adevărul?

Îmi doresc din toată inima o familie frumoasă şi numeroasă, e o certitudine, nu doar o posibilitate. Va veni şi timpul acela, cu siguranţă. Dar, într-o zi, viaţa a decis că nu e momentul potrivit pentru asta, că mai am paşi de făcut, lucruri de învăţat, sentimente de ars, până să ajung acolo...

Ştiu că eşti pasionată de modă, iar recent ai declarat că ai în şifonier peste 40 de rochii. Care este cea mai scumpă?

Am un respect enorm faţă de cititori şi faţă de curiozitatea umană, dar cred că în momentul în care vorbeşti despre câţi bani ai dat pe o rochie o banalizezi şi o faci să se transforme în monedă de schimb. Nu-mi achiziţionez niciodată lucruri pentru a le afişa ostentativ pe la evenimentele mondene, ci pentru bucuria de purta o rochie care cred că mă reprezintă şi mă face să mă simt bine.

Toate aceste piese vestimentare s-au strâns în şifonier de-a lungul anilor, nu au fost o investiţie masivă, într-o perioadă scurtă.

Ai vreo rochie foarte dragă ţie, pe care o păstrezi datorită amintirilor plăcute?

O rochie la care ţin foarte mult e o minunăţie roşie, primită cadou de la prietena mea Rhea Costa, acum vreo doi ani. Încă una tare specială pentru mine e rochia de domnişoară de onoare de la nunta Adelinei Chivu, o prietenă foarte dragă mie.

Cea mai dorită rochie din şifonier este un Herve Lejer, cumpărată acum 4 ani, am ţinut tare mult să o am, iar când am reuşit, în sfârşit, să o achiziţionez, am stat îmbrăcată cu ea jumătate de zi prin casă (râde).

Să trecem şi la un subiect care le interesează pe cititoare. Ai un corp de invidiat. Cum te menţii în formă?

Mă ajută mult şi moştenirea genetică, dar fac sport de două-trei ori pe săptămână şi am o alimentaţie echilibrată. Spun mai degrabă echilibrată decât sănătoasă, pentru că n-am renunţat niciodată la carne de porc, pâine, paste sau prăjituri şi nici n-am de gând să fac asta în viitor.

Mănânc multe brânzeturi, peşte, carne de vită, creme de legume, budinci de seminte de chia, dar nu mă dau în lături de la un ciolan de porc cu varză călită sau o ciorbă ardelenească de fasole cu afumătură.

Toate obiceiurile alimentare mai „nesănătoase“ se anulează prin orele de Port de Bras, Booty Express, Pilates şi Yoga, aşa că-mi permit câte un exces din când în când. Sunt o gurmandă şi, câteodată, am conflicte cu papilele mele gustative, o iau razna uneori şi trebuie să le potolesc cumva, că doar trebuie să convieţuim în pace.

Ai fost implicată în mai multe campanii umanitare. Cât de mult îţi place să ajuţi oamenii?

Odată ce ai experimentat voluntariatul, e greu să spui „Nu“ când ţi se cere ajutorul, e un sentiment tare fain, îţi dă o satisfacţie aparte.

Noi, românii, avem atât de puţine momente în care suntem uniţi, încât implicarea în asemenea proiecte umanitare chiar mă face să mă simt parte dintr-un întreg, mă face să mă simt mândră că sunt româncă. Împreună putem fi mai puternici...şi am dovedit asta!

De curând m-am implicat activ în campania „Ajută un copil cu autism să mearga la şcoală“, iniţiată de „Ştirile Kanal D“ şi de Asociaţia Învingem Autismul. Am fost la sediul asociaţiei, i-am cunoscut pe copiii cu autism, pe părinţii lor, pe terapeuţi. Am văzut ce eforturi extraordinare se fac acolo pentru a-i ajuta pe aceşti micuţi să devină, la un moment dat, independenţi.

Am fost în şcoli, unde am întâlnit copii cu autism, integraţi în clasele pregătitoare. Am văzut cât de bine i-au primit în colectivitate ceilalţi copii, tipici. Am întâlnit şi un băieţel recuperat total, deci este posibil, prin terapie, să fie depăşite aceste probleme care ţin de autism.

Ce planuri de viitor ai? Unde te vezi peste 10 ani?

Am încetat de mult să-mi mai fac planuri, viaţa adevărată e ceea ce se întâmplă în timp ce tu îţi faci planuri.

Vreau doar să nu-mi pierd vreodată optimismul, curajul de a visa şi de a încerca lucruri noi şi să nu ajung vreodata să nu mai am motive să râd. Uite, ăsta e planul meu de viitor: să râd cât mai mult!

NOTĂ: Preluarea acestui articol se poate face numai cu menţionarea sursei prin link valabil

 
(iulian.ioncea@imedia.ro)