Eva Herzigova, la 39 de ani: Cum arată vedeta însărcinată şi fără machiaj
Divertisment · Vedete / 31.01.2013

Îmbrăcată cu haine obişnuite, supermodelul este imposibil de recunoscut pe stradă. Însărcinată cu al treilea copil, Eva Herzigova a ieşit la cumpărături, în Londra, renunţând la machiaj şi la stilul ei glamour cu care ne-a obişnuit.

Vedeta a fost surprinsă recent la cumpărături, în timp ce se plimba pe străzile Londrei. La 39 de ani, Eva Herzigova se pregăteşte să devină din nou mamă în primăvară, astfel că moda a trecut pe planul secund, iar aspectul ei este la milioane de kilometri de cel cu care se prezenta pe podium şi care a făcut-o celebră, notează ziarul britanic Daily Mail.

Îmbrăcată cu o haină casual neagră, cu căptuşeală bej din blană şi înfăşurată cu o eşarfă lungă, vedeta purta o pereche de pantaloni negri largi, în timp ce în mâna stângă îşi ţinea telefonul mobil şi geanta încăpătoare.

Singurul element artificial de pe chipul ei era rujul, de un roşu strident care contrasta cu părul ei blond.

Top-modelul ceh a anunţat în decembrie că era însărcinată în luna a cincea, cu cel de-al treilea copil al ei cu omul de afaceri Gregorio Marsiaj. Herzigova şi Marsiaj au o relaţie din anul 2001 şi au deja doi băieţi - George, în vârstă de cinci ani, şi Philippe, în vârstă de 21 de luni.



Eva a fost căsătorită între anii 1996 şi 1998 cu Tico Torres, toboşarul trupei Bon Jovi.



Eva Herzigova şi-a început cariera de fotomodel la vârsta de 16 ani, după ce a câştigat un concurs de frumuseţe organizat la Praga de compania franceză Metropolitan Models. În mai 1994, firma americană Sara Lee a lansat o campanie publicitară bazată pe fotografiile modelului ceh, în urma căreia Eva Herzigova a devenit celebră pe plan mondial, fiind numită "Miss Wonderbra" mult timp după această campanie.

Ulterior, Eva Herzigova a semnat contracte importante cu casele Victoria's Secret, Louis Vuitton, Hugo Boss şi a devenit unul dintre manechinele vedetă ale agenţiei Elle.



Carierea eise află în continuare pe o traiectorie ascendentă. În prezent, Eva Herzigova este imaginea producătorului elveţian de ceasuri de lux Chopard, iar în 2010 a apărut în campania de promovare a unui parfum lansat de brandul Dolce & Gabbana alături de alte două modele celebre - Claudia Schiffer şi Naomi Campbell. Totodată, ea este imaginea cremei de piele Dior Captive şi are apariţii pe copertele celor mai importante reviste de modă din lume, precum Vogue şi Cosmopolitan.


Foto: Daily Mail / Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro