In general, istoricii accentueaza doar lanturile educationale masculine,intelese ca verigi importante in sistemul multiplicarii elitei sineglijeaza rolul educatiei jumatatii feminine a societatii. Functionareain bune conditii a invatamantului destinat fetelor si rezultatele obtinuteau demonstrat ca deosebirile intre sexe nu presupun o superioritateintelectuala a femininului si ca superioaritatea masculina nu estedecat cea mai importanta consecinta sociala a introducerii unor normecaracteristice epocii.

Invatamantul public
Fetele boierilor munteni si moldoveni din prima jumatate a veacului alXIX-lea erau trimise pentru a-si completa educatia fie in pensionateleparticulare din Principate, fie in cele din strainatate. Cele dinMoldova si Muntenia fusesera organizate, in marea lor majoritate, destraini ce gasisera la noi un loc de refugiu in fata vicisitudinilorce-i obligasera sa se expatrieze. Polonezi sau italieni, dar in masuracovarsitoare francezi, atat regalisti fugiti din Franta napoleoniana catsi revolutionari neimpacati adversari ai Restauratiei, ce reeditau parcaperiplul compatriotilor lor din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea,si unii si altii au reusit sa imbine talentele lor cu necesitatileromanilor autohtoni mai ales in domeniul educatiei.

Primele institutii publice de invatamant pentru fete apar in ultimii aniai regimului fanariot si mai cu seama dupa 1822 sub forma pensionatelorparticulare deschise de straini, pentru ca infiintarea scolilor nationalein epoca regulamentara sa ofere parintilor noi locuri in care sa-sitrimita fiicele la invatatura. Cateva exemple merita a fi aratate. InMuntenia sunt atestate pensioanele conduse de Carolina Vaillant, Charierde Mondonville, Bernard Stolz sau Paulina Apolloni iar in Moldova celmai celebru a fost pensionul deschis de Isabela Garet in 1833 dar sicele ale Smarandei Bacinschi si Charlotte Sochetti.

Initiativa romaneasca nu a lipsit nici ea, fie ca era vorba de"Asezamantul de fete sarmane" din Bucuresti, aflat sub protectiavornicesei Elisabeta Stirbei sau de scoala deschisa la Craiova de vorniculIordache Otetelisanu, fie de inaugurarea in Moldova la manastirea Barboia unei scoli de fete, infiintata de domnitorul Mihail Sturza si pusa subpatronajul doamnei sale Smaranda. Domnitorul Barbu Stirbei organiza in1852 la Bucuresti "Pensionul domnesc de fete", dupa exemplul celui de laPetersburg, devenit mai tarziu "Scoala Centrala de Fete". De asemenea,tinerele din Muntenia mergeau la studii in strainatate, in special inFranta, iar cele din Moldova preferau scolile germane si vieneze.

Dupa organizarea statului national in 1859 apar si scolile publicede stat. Legea instructiunii publice din 1864 prevedea infiintareade scoli pentru fete, primare si secundare, alaturi de cele pentrubaieti. Conditiile de admitere in aceste scoli tin exclusiv de inzestrareaintelectuala a candidatelor, ceea ce ofera sanse unor noi categoriisociale, chiar mic-burgheze. Cu toate acestea, analfabetismul in Romaniaera la o cota dintre cele mai ridicate in Europa, atat printre barbaticat si in randul populatiei feminine, ceea ce pune sub semnul intrebariisuccesul reformei invatamantului pe termen lung. Spiru Haret va elaborain 1899 legea invatamantului profesional, care prevedea organizarea unorscoli profesionale pentru fetele care nu doreau sa urmeze o pregatire"academica" si acordarea unor subventii din partea statului acelorabsolvente care s-ar asocia si ar deschide ateliere. Preocuparea pentruasigurarea unei pregatiri practice pentru tinerele fete nu apartine inexclusivitate statului, ci ea este si a femeilor si se va concretizain scolile patronate fie de societatile feminine, fie de diferitepersonalitati ale familiei regale sau din randurile marii burghezii. Inceea ce priveste invatamantul universitar, femeile au posibilitatea sastudieze in facultatile din tara cu incepere din 1895. Fara indoiala,inceputurile au fost timide si nici nu este de mirare daca ne gandim capana la sfarsitul sec. XIX universitatea fusese un bastion al dominatieimasculine.

Instructie sau educatie?
Evaluarea pe care diferiti autori o fac in epoca sistemului femininde invatamant dezvaluie dihotomia dintre instructie si educatie atuncicand se pune problema obiectivelor avute in vedere. Demn de remarcat nise pare faptul ca nu este vorba de o discutie restransa la nivelul unorspecialisti, ci de o dezbatere publica sustinuta prin articole publicatein presa, conferinte, brosuri sau luari de pozitie ale autoritatilor,ceea ce ne indica importanta nu numai scolara, dar si sociala a problemeiamintite.

Femeile au formulat un punct de vedere coerent care pleca de la premisadependentei libertatii si fericirii femeilor in masura in care acesteacunosc lumea si pe ele insele. Obiectivul final este educatia femeii,care era conditionata de o instructie adecvata dar nu si determinataexclusiv de catre aceasta. In plus, educatia se dorea a fi inteleasa dreptincununarea si nu negarea feminitatii. In ultima instanta, instructia sieducatia au contribuit la largirea accesului femeii spre sfera publica,furnizandu-i mijloacele necesare pentru a se face remarcata.