12
Eddie Murphy este un tată mândru: Fiica lui, Bria, s-a căsătorit
Divertisment · Vedete / 11.07.2022

Fiica lui Eddie Murphy, Bria, s-a căsătorit cu actorul Michael Xavier în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut lor în Beverly Hills.

Bria, în vârstă de 32 de ani, este fiica lui Murphy și a fostei sale soții, Nicole. 

La nuntă au participat 250 de invitați, iar Bria, care este actriță și pictoriță, a fost condusă la altar de faimosul său tată, în vârstă de 61 de ani.
Ea este cea mai mare fiică a actorului și a apărut alături de mama sa în reality show-ul Hollywood Exes în anul 2014.


În luna decembrie a anului trecut, tânăra a postat pe pagina sa de Instagram fotografii prin care a anunțat logodna cu actorul în vârstă de 34 de ani. „Inima mea, cel mai bun prieten al meu, dragostea mea pentru totdeauna. Te iubesc”, a scris Bria. Într-o altă postare, ea a adăugat mesajul „Abia aștept să mă căsătoresc cu tine.”


La rândul său, Xavier a scris pe Instagram: „Iubirea mea pentru totdeauna.”

Eddie Murphy, în vârstă de 61 de ani, este recunoscut pentru familia sa numeroasă. Starul din filme de comedie are zece copii, cu cinci femei: Eric (33 de ani), Bria (32 de ani), Christian (31 de ani), Miles (29 de ani), Shayne (27 de ani), Zola (22 de ani), Bella (20 de ani), Angel Iris (15 ani), Izzy Oona (6 ani) și Max Charles (3 ani).

În 2020, Eddie a vorbit despre fiica sa după vernisajul expoziției acesteia, care a avut loc în Los Angeles.


„Mă bucur că oamenii pot vedea cât este de talentată. Noi știam de mulți ani că este talentată. Sunt foarte bucuros să-i văd picturile expuse. Am acel sentiment de părinte mândru”, a declarat Murphy la acea vreme, potrivit People.

„Chiar sunt norocos în privința copiilor mei. Nu există niciunul care să facă probleme, toți s-au dovedit a fi oameni foarte buni”, a mai spus actorul.

Eric, cel mai mare dintre cei zece copii ai lui Eddie Murphy, formează un cuplu cu Jasmin Lawrence, fiica actorului Martin Lawrence.

Luna trecută, Martin, în vârstă de 57 de ani, a glumit în cadrul emisiunii Jimmy Kimmel Live! că în cazul în care cei doi se căsătoresc într-o zi, este dispus să renunțe la tradiție și îl va face pe tatăl mirelui său plătească cheltuielile de nuntă. „Voi încerca să-l fac pe Eddie să plătească tot!”, a spus Martin.

Într-un interviu acordat pentru Entertainment Tonight în august 2016, Murphy a glumit despre impactul pe care copiii săi l-au avut asupra modului în care el vede viața: "Cea mai frumoasă parte a vieții mele sunt copiii. Toată lumea mea se învârte în jurul lor - chiar și cei mai bătrâni, cu părul cărunt."

Întrebat de Ellen DeGeneres despre experiența lui de tată cu zece copii, starul a răspuns că este fericit, însă părerile oamenilor despre asta sunt amestecate. "Bărbații se uită la mine ca la un nebun. Și mă întreabă cât mă costă", a explicat el. În schimb, femeile văd altfel situația lui: "Cred că li se pare ceva sexy. De genul: 'Numai Eddie Murphy poate face așa ceva. Numai lui i se poate întâmpla'."


În prezent, starul are o relație cu modelul Paige Butcher. Murphy și iubita lui cu 18 ani mai tânără s-au cunoscut pe platourile de filmare pentru lungmetrajul "Big Momma's House 2", în 2006, și au o relație din 2012. Ei au împreună doi copii - Izzy Oona, de șase ani, și Max Charles, de trei ani.

Eddie Murphy este și bunic. Fiul său, Miles Murphy, a devenit tatăl unei fetițe în iulie 2019.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro