Dustin Diamond, Screech din „Salvați de clopoțel“, a murit la vârsta de 44 de ani
Actorul devenit celebru datorită rolului din „Salvați de clopoțel“ a murit în urma scurtei sale bătălii cu cancerul pulmonar în stadiul patru.
Dustin Diamond sau Screech, în vârstă de 44 de ani, a murit luni, la doar trei săptămâni după ce a fost diagnostigat cu această boală teribilă.Iubita sa a fost alături de el în ultimele clipe de viață.
"A fost diagnosticat cu această formă brutală, implacabilă de cancer, în urmă cu doar trei săptămâni. În tot acest timp, a reușit să se răspândească rapid în tot corpul său;
Dustin nu a suferit. Nu a fost nevoit să zacă de durere. Pentru asta, suntem recunoscători"
Actorul în vârstă de 44 de ani a fost spitalizat recent în Florida după ce a acuzat dureri în tot corpul. Managerul său a confirmat pe Facebook diagnosticul: "În acest moment, putem confirma că Dustin are cancer. Dustin vă va da mai multe informații când vor fi disponibile și va avea un plan", a scris acesta.
"E ceva grav, dar nu știm cât de grav e. Face analize. Nu s-a simțit bine. E la un spital din Florida. Sperăm să se refacă repede"
Diagnosticul primit de Diamond arăta că boala s-a răspândit în corp.
Dan Block, un prieten apropiat al actorului, a declarat pentru The Sun că acesta avea o umflătură mare pe gât de mai mult timp, însă a amânat vizita la doctor, temându-se că cineva l-ar putea fotografia și va distribui imaginea pe internet.
Mama lui Diamond a murit de cancer de sân, astfel că medicii i-au făcut actorului o biopsie pentru a determina tipul de cancer de care suferă.