Dr. Quinn și-a regăsit iubitul după 25 de ani: Jane Seymour e neschimbată, Joe Lando a încărunțit

Vedete / 22.08.2019

La mai bine de două decenii de la ultimul episod din serialul „Dr. Quinn“, cei doi actori încă arată foarte bine.

Ultimul episod a fost filmat în 1998, însă "Dr. Quinn" are și astăzi numeroși fani. Iar protagoniștii serialului arată foarte bine și după 25 de ani, dovadă imaginea pe care Jane Seymour a publicat-o luni pe Instagram și care a provocat frenezie pe rețelele de socializare.

Actrița în vârstă de 68 de ani s-a fotografiat cu fostul ei coleg, Joe Lando, cel care în anii '90 l-a interpretat pe arătosul Byron Sully. "Verile cu Sully!", a scris Jane în dreptul imaginii.

Chiar dacă au trecut mai bine de două decenii de când câștigau milioane de fani în întreaga lume, cei doi arată foarte bine și acum. Deși se apropie de 70 de ani, Jane Seymour a rămas la fel de frumoasă și contiună să uimească cu look-ul ei tânăr. Joe Lando a încărunțit, însă nu se dezminte - la 57 de ani, nu mai are pletele care îi dădeau un aer irezistibil, dar tot e un bărbat chipeș.


Fanii au postat numeroase complimente, iar unii au scris că s-ar impune filmarea unei continuări a celebrului serial.

"Dr. Quinn" a fost difuzat timp de șase sezoane, între 1993 și 1998. Filmările la producția realizată de CBS au început în ziua de Anul Nou din 1993. Jane Seymour a interpretat o femeie-doctor din secolul al XIX-lea care trăiește în Colorado Springs și se îndrăgostește de un localnic, Byron Sully, un muntean jucat de Lando.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro