32
Dosar Eva. Woody Allen, târât într-un scandal sexual de fiica lui
Divertisment · Vedete / 16.02.2014

Dylan Farrow susține că tatăl ei a molestat-o pe când avea doar 7 ani. O poveste cu multe semne de întrebare, care a împărțit Hollywood-ul în două tabere.

Poți să crezi orice despre Woody Allen. Chiar el spunea, prin anii '70, că-i obișnuit ca oamenii să-l perceapă așa. Să zici că e un cineast foarte talentat sau un monstru sacru înseamnă să te rezumi la un șablon prăfuit; Woody Allen este un magician al cinematografiei, filmele lui sunt mereu surprinzătoare și pline de substanță. Atât timp cât el continuă să creeze, a șaptea artă are asigurat un izvor nesecat de inspirație și de vitalitate.

Da, poți să crezi orice despre Woody. De-a lungul timpului, el a dovedit că nu se ferește de controverse și că nu i-a plăcut să ducă o viață placidă. Ceea ce susține fiica sa adoptivă îl trage într-un scandal murdar, în care nimeni nu poate sta la mijloc - ești cu el sau ești împotriva lui. Îl crezi sau nu.



Personaj complex, deloc formal, Woody Allen este acuzat de fiica lui adoptivă că a agresat-o sexual în copilărie. Scrisoarea ei deschisă, publicată de cotidianul New York Times, a șocat lumea artistică din Statele Unite și a împărțit Hollywood-ul în două tabere.

Dylan Farrow a aruncat mai întâi nada în redacția ziarului Los Angeles Times. Cotidianul primise scrisoarea deschisă, dar, deși a considerat-o interesantă, a decis să n-o publice. Sue Horton, responsabila paginii de opinii, a fost cea care a spus "pas", deși umblau zvonuri care susțineau că ea ar fi fost de acord cu publicarea, dar decizia sa ar fi fost întoarsă de redactorul-șef.

"Editorul ziarului nu se implică deloc în pagina de opinii", a explicat Horton.
Alegerea neașteptată de a nu publica materialul-bombă n-a descurajat-o pe fiica lui Woody Allen. Ea a trimis "marfa" la NY Times, iar astfel scandalul "a explodat" pe cealaltă coastă a Americii.



Dylan Farrow, în vârstă de 28 de ani, pe care Woody Allen a adoptat-o cu actriţa Mia Farrow pe vremea când formau un cuplu, a afirmat că a fost agresată sexual la vârsta de şapte ani, în podul locuinţei familiale.

"Care este filmul vostru preferat regizat de Woody Allen? Înainte de a răspunde, ar trebui să ştiţi că atunci când aveam şapte ani, Woody Allen m-a luat de mână şi m-a condus într-un mic pod, slab luminat, de la etajul al doilea al casei noastre. Mi-a spus să mă întind pe burtă şi să mă joc cu trenul electric al fratelui meu. Apoi, el m-a agresat sexual", a scris ea în textul publicat de New York Times. "Îmi vorbea în timp ce îmi făcea acel lucru, murmurându-mi că sunt o fetiţă cuminte, că acela era secretul nostru, promiţându-mi că vom merge la Paris şi voi fi un star de cinema"
, a adăugat Dylan. "Gândindu-mă la toate lucrurile de care îmi amintesc, tatăl meu mi-a făcut lucruri care nu-mi plăceau", a mai scris fiica regizorului. "Credeam că asta fac toți tații cu fiicele lor. Dar ceea ce mi-a făcut el în pod a fost diferit", a adăugat ea.

Farrow a mai susținut că tatăl ei găsea mereu pretexte pentru a o atinge și pentru a-i face lucruri care nu-i plăceau: îi băga degetele în gură, o forța să intre cu el în pat și își punea capul în poala ei, când era dezbrăcată.

Dacă se dovedesc adevărate, aceste fapte sunt oribile. Dar pot fi ele dovedite? Cum poți să probezi așa ceva, după atâția ani? Chiar dacă așa au stat lucrurile, oricine își dă seama că atunci când acuzi pe cineva, trebuie să aduci o dovadă decentă. Până acum, Dylan Farrow a vorbit doar de amintiri despre unul dintre cei mai apreciați oameni de film din Statele Unite.

În vârstă de 78 de ani, Woody Allen este unul dintre cei mai apreciați oameni de film din SUA. El e autorul filmului "Annie Hall", din 1978, pentru care a fost recompensat cu două premii Oscar, la categoriile "cel mai bun regizor" şi "cel mai bun scenariu original". Într-o carieră de 58 de ani, a realizat peste 48 de pelicule, fiind cunoscut pentru personajele sale nevrotice şi comice, devenite o veritabilă marcă personală şi care sunt adeseori interpretate chiar de el, notează agenția Mediafax.

Regizorul american a câştigat Oscarul pentru cel mai bun scenariu original în 1986 pentru filmul "Hannah si surorile ei/ Hannah and her Sisters" şi acelaşi premiu pentru filmul "Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris" din 2011. Un titan al Hollywood-ului. Iar un uriaș este foarte greu de dărâmat cu mâinile goale.



În tot acest ghem de intrigi apare ciudat faptul că Dylan Farrow, care în prezent e căsătorită și trăieşte sub un alt nume în Florida, n-a mai vorbit niciodată public despre acest episod. E pentru prima oară când ea apare în presă cu o astfel de acuzație.

Scandalul a atras, inevitabil, reacția fratelui lui Dylan. Numai că el nu susține acuzațiile. Moses Farrow consideră că mama lor, Mia Farrow, a instigat-o pe Dylan împotriva lui Woody Allen. "Sigur că Woody n-a molestat-o pe sora mea", a spus acesta pentru revista People, delimitându-se astfel de Dylan și de mama lui și luându-i partea tatălui său. Mai mult, Moses n-a rămas nici el dator - și-a acuzat mama că îi bătea când erau copii.



În vârstă de 36 de ani, Moses este specialist în terapie familială. Ca și Dylan, el a fost adoptat de Woody Allen și Mia Farrow, dar, spre deosebire de sora lui, el a rămas apropiat de tatăl său și de soția acestuia, Soon-Yi Previn, fiica adoptivă a Miei din relația cu un alt partener.

El n-a mai vorbit cu mama lui timp de mai mulți ani și afirmă că ea se află în spatele acuzațiilor la adresa lui Allen. "Mama mi-a băgat în cap să-l urăsc pe tata fiindcă și-a părăsit familia și a molestat-o sexual pe sora mea. Și l-am urât ani de zile pentru ea. Acum văd că a fost răzbunarea ei pentru a-l face să plătească fiindcă s-a îndrăgostit de Soon-Yi", a explicat el pentru People.

Moses susține că sora lui era foarte bucuroasă atunci când Allen îi vizita și a început să-l evite abia când Mia Farrow a început să-i manipuleze pe amândoi. El a mai spus că în ziua în care Dylan susține că a fost agresată sexual de Woody, niciunul dintre membrii familiei n-a stat în camere separate, iar mama lor a mers la cumpărături, ca de obicei. "Nu știu dacă sora mea chiar crede că a fost agresată sau încearcă să-i facă jocul mamei. Are tot interesul să-i facă pe plac, pentru că ar fi oribil să i se opună", a explicat el.

Moses crede că Mia, care în total are 14 copii biologici și adoptați, a fost portretizată ca o mamă grijulie, dar adevărul este diferit. "Mă bătea deseori când eram mic", a spus el, adăugând că furia ei era "intimidantă", chiar "îngrozitoare".

În schimb, Dylan a spus pentru People că e șocată de acuzațiile fratelui ei. Plină de furie, a declarat că, pentru ea, fratele său nu mai există. Ea a negat că mama lor i-ar fi lovit sau că i-ar fi învățat să-și acuze tatăl. "Asta e o trădare față de mine și față de întreaga familie. Amintirile mele sunt adevărate și sunt ale mele, voi trăi cu ele tot restul vieții", a declarat ea. "Nu vreau să-mi văd familia distrusă. Nu pot să tac când familia mea are nevoie de mine și nu o voi abandona, așa cum au făcut Soon-Yi și Moses. Pentru mine, fratele meu e mort", a adăugat ea.

Implicată în această poveste, Mia Farrow a dat un răspuns de la distanță. "Îmi iubesc fiica. O voi proteja mereu. O mulțime de lucruri urâte sunt îndreptate spre mine. Dar aici nu e vorba despre mine, este despre adevărul ei", a scris actrița pe Twitter.



Fiica artistului nu s-a limitat să-și atace tatăl în scrisoarea publicată de NY Times. Ea a acuzat Hollywood-ul că l-a protejat pe Allen, preferând să ascundă sub preș trecutul acestuia. "Woody Allen nu a fost condamnat niciodată pentru nicio infracţiune, iar faptul că el a scăpat după tot ceea ce mi-a făcut mi-a bântuit toată tinereţea", a scris Dylan, criticând Hollywood-ul pentru că a închis ochii în faţa acelor acuzaţii și a continuat să-l premieze pe cineast. "Chinul meu a fost agravat de Hollywood", spune Dylan Farrow. "Toată lumea, cu excepţia unora (care sunt eroii mei), a închis ochii. Cei mai mulţi au preferat să accepte ambiguitatea, să spună «cine ştie ce s-a întâmplat» şi să pretindă că totul era bine".

"Woody Allen este un exemplu viu pentru modul în care societatea noastră îi neglijează pe supravieţuitorii agresiunilor şi abuzurilor sexuale", a adăugat ea.

În aceeaşi scrisoare, Dylan Farrow i-a întrebat pe diverşi actori care au colaborat cu Woody Allen, printre care Cate Blanchett şi Alec Baldwin: "Cum v-aţi simţi dacă acel copil abuzat sexual ar fi copilul vostru?".
Răspunzând unui fan care l-a întrebat dacă simte că ar trebui să-i ceară iertare lui Dylan Farrow, actorul Alec Baldwin, care are două fiice - Ireland, în vârstă de 18 ani, şi Carmen, în vârstă de cinci luni -, a scris pe Twitter: "Ce mama dracului e în neregulă cu tine, dacă crezi că noi toţi ar trebui să comentăm această chestiune personală din familia ta?". "Te înşeli dacă crezi că există vreun loc pentru mine sau pentru oricine altcineva din afară în această chestiune familială", a adăugat actorul american.

Actriţa australiană Cate Blanchett, care are trei copii - Dashiell, în vârstă de 12 ani, Roman, în vârstă de nouă ani, şi Ignatius, în vârstă de cinci ani -, a spus că speră că familia lui Woody Allen şi Dylan Farrow va putea să-şi rezolve în intimitate aceste probleme. "În mod evident, aceasta este o situaţie dureroasă, care durează de multă vreme, iar eu sper că ei vor putea să ajungă la un fel de încheiere pentru a-şi găsi liniştea", a declarat Cate.



Greu de spus dacă există un sâmbure de adevăr în această poveste întortocheată. Să nu uităm totuși că Mia Farrow și Woody Allen s-au despărțit după ce actrița a găsit fotografii nud pe care cineastul i le făcuse fiicei ei adoptive, Soon-Yi Previn, când aceasta avea 20 de ani. Mia Farrow o adoptase pe Soon-Yi în timpul unei căsătorii anterioare. Woody Allen s-a căsătorit cu tânăra în 1997, iar cuplul a adoptat două fetiţe.



În plus, tabloidul online american TMZ a publicat un interviu nedifuzat, înregistrat în 1976, în care Woody Allen vorbea despre o orgie cu fete de 15 și 12 ani. "Sunt deschis în privința sexului. Nu mă rușinez. Adică, dacă mâine aș fi prins într-un cuibușor de nebunii cu fete de 15 sau 12 ani, oamenii ar zice: <<>Da, întotdeauna l-am crezut în stare de așa ceva>>. Nimic din ce s-ar afla despre mine n-ar trebui să surprindă pe cineva... Recunosc tot", spunea regizorul, atunci în vârstă de 41 de ani.



Nu este pentru prima dată când asupra lui Woody Allen planează acuzația formulată de Dylan. Actrița a spus în 1992 că acesta a molestat-o pe fiica lor, pe atunci în vârstă de şapte ani. Regizorul a susținut atunci că Mia Farrow a manipulat, din ranchiună, "în mod ruşinos, nişte copii inocenţi".

În 1993, a avut loc o anchetă în statul Connecticut, unde locuia familia regizorului, dar un procuror a decis să nu-l pună sub acuzare pe Woody Allen, care a negat acuzaţiile. Procurorul a considerat că existau "motive suficiente" pentru a-l pune sub acuzare pe Woody Allen, dar a renunţat să o facă, întrucât tânăra Dylan era "prea fragilă" în acea vreme.

În 1994, un tribunal din New York a decis să-i refuze lui Allen dreptul de a putea să o viziteze pe Dylan. Doi terapeuţi au apreciat atunci că nu era în interesul tinerei de a fi "constrânsă" să-l vadă pe tatăl ei adoptiv. Dylan a mers de la un psiholog la altul, spunând aceeași poveste, pentru a se verifica dacă ea minte. Experţii mandataţi atunci au ajuns la concluzia că "Dylan Farrow era incapabilă să facă diferenţa între imaginaţia ei şi realitate" şi că aceasta "a fost probabil manipulată de mama ei, Mia Farrow".



"Nicio punere sub acuzare nu a fost formulată pe numele lui Woody Allen", a subliniat recent purtătoarea de cuvânt a cineastului.
Experţii legali cred că, între timp, statutul prescrierii extinctive probabil a expirat. "Nu avem nicio investigaţie în curs. Dacă am primi o plângere, a examina-o, desigur, aşa cum procedăm cu orice plângere, şi am lua măsurile necesare", a declarat Mark Dupuis, un purtător de cuvânt al Departamentului de justiţie infracţională din Connecticut, adăugând că orice acuzaţii impun depunerea unei plângeri prealabile.

Mia Farrow, care a apărut în peste zece filme regizate de Woody Allen, a pus capăt, în 1992, unei relaţii de 12 ani cu regizorul american, în urma descoperirii relaţiei pe care cineastul o avea cu Soon-Yi Previn (fiica adoptată de Mia Farrow şi André Previn), cu care acesta s-a căsătorit ulterior, în 1997. Nu l-a iertat niciodată pe fostul ei soț pentru acest act.



Allen, care acum are 78 de ani, a negat acuzațiile. Leslee Dart, un reprezentant al regizorului, Leslee Dart, a declarat că acesta a citit ziarul și a spus că e "neadevărat" și "dezgustător".

Avocatul său, Elkan Abramowitz, a blamat-o pe Mia Farrow pentru că i-a băgat "tot felul de prostii" în cap lui Dylan. "Cred că asta face parte din dorința ei de a-l răni pe Woody Allen. Reacția lui este de o tristețe copleșitoare pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Dylan. Ea a fost țapul ispășitor în lupta imensă dintre el și Mia, acum mulți ani. Ideea că a fost molestată i-a fost implantată în minte de mama ei", a spus avocatul. "Dylan nu minte, ea chiar crede că așa ceva s-a întâmplat. Asta se întâmplă când înfigi o poveste în mintea fragilă a unui copil de șapte ani... nu mai iese niciodată de acolo", a adăugat Abramowitz.

Acesta a mai spus că acuzațiile au ieșit din nou la suprafață, după 20 de ani, pentru că Globul de Aur primit în ianuarie de Allen pentru întreaga carieră a stârnit din noua mânia pe care Mia Farrow o are împtriva lui.

Deși a negat vehement acest episod, acuzațiile au șocat și divizat lumea filmului american. Actrița și regizoarea Lena Dunham, care are 1,3 milioane de urmăritori pe Twitter, a felicitat-o pe Dylan pentru "curajul, puterea și generozitatea" cu care a făcut public aceste amintiri.
Fratele ei vitreg, Ronan Farrow, este, de asemenea, de partea sa. "Am lipsit de la omagiul adus lui Woody Allen. Au menţionat oare organizatorii galei partea în care o femeie confirmă în mod public că el a agresat-o când avea 7 ani, înainte sau după «Annie Hall»?", a scris pe Twitter Ronan Farrow, în vârstă de 26 de ani, fiul biologic al regizorului şi al Miei Farrow, care nu mai vorbeşte cu tatăl său.



Woody Allen nu duce nici el lipsă de susținători. Realizatoarea Barbara Walters (84 de ani), bună prietenă a regizorului, a spus în emisiunea "The View": "Rareori am văzut un tată atât de sensibil, atât de iubitor și de grijuliu ca Woody."



Calificând drept "absurde" acuzaţiile de agresiune sexuală formulate împotriva sa, regizorul a trecut la contraatac. Într-un editorial publicat în ziarul The New York Times, el a spus că Ronan, care e considerat fiul lui biologic cu actriţa Mia Farrow, ar putea fi de fapt copilul lui Frank Sinatra, întrucât seamănă foarte mult cu cântăreţul.
Woody Allen a pus în discuţie "integritatea şi onestitatea" fostei sale partenere de viaţă, aducând în discuţie afirmaţiile ei din 2013, potrivit cărora Ronan Farrow, considerat copilul biologic al cuplului, ar putea fi de fapt fiul lui Frank Sinatra.

Întrebată într-un interviu acordat revistei Vanity Fair în 2013 dacă Ronan, singurul ei copil biologic pe care l-a născut în timp ce avea o relaţie cu Woody Allen, ar putea fi copilul lui Sinatra, actriţa americană a răspuns: "Da, este posibil".

Mia Farrow, care are patru copii biologici şi 11 adoptaţi în timpul relaţiilor sale cu Andre Prévin şi cu regizorul Woody Allen, a dezvăluit, în interviul respectiv, că Frank Sinatra, cu care a fost căsătorită între anii 1966 şi 1968, a fost marea iubire a vieţii sale şi că a continuat să facă dragoste cu celebrul cântăreţ mulţi ani după divorţul lor.



"Fac o scurtă paranteză în legătură cu situaţia lui Ronan. Este fiul meu sau, după cum sugerează Mia, al lui Frank Sinatra? Sigur, seamănă mult cu Frank, cu ochii aceia albaştri şi prin trăsăturile faciale, dar dacă e aşa, ce înţelegem de aici? Că în timpul audierii pentru custodie, Mia a minţit sub jurământ şi afirmând în mod fals ca Ronan este fiul nostru?", spune Woody Allen.

Faptul că Mia Farrow ar fi putut minţi sub jurământ pentru a obţine custodia copiilor, după separarea cuplului, nu face decât să susţină argumentul principal adus de Woody Allen în favoarea sa, conform căruia actriţa ar fi influenţat-o pe fiica lor adoptivă să îl acuze, în mod fals, de agresiune sexuală, notează agenția Mediafax.



Allen afirmă că acest lucru arată că, în toţi acei ani, Mia Farrow "avea relaţii intime secrete cu el (Sinatra, n.r.)". "Fără a pune la socoteală toţi banii pe care i-am plătit pentru pensia alimentară a copilului. Plăteam pentru fiul lui Frank? Din nou, aş dori să atrag atenţia asupra integrităţii şi onestităţii unei persoane care îşi trăieşte viaţa într-un asemenea mod", a mai scris regizorul.

Woody Allen susţine că scrisoarea deschisă publicată pe 1 februarie de Dylan Farrow pe blogul ziarului The New York Times include "înflorituri creative care par să fi apărut ca prin farmec în timpul înstrăinării noastre, ce durează de 21 de ani", adăugând că încă îşi iubeşte fiica şi doreşte să facă parte din viaţa acesteia.
Regizorul afirmă în editorialul său că, la început, acuzaţiile i s-au părut "atât de absurde, încât nici nu le-a acordat atenţie". Apoi, el citează din raportul clinicii pentru molestarea sexuală a copiilor, din cadrul spitalului New Haven, Yale, în care se susţine că "în opinia noastră, ca experţi, Dylan nu a fost abuzată sexual de domnul Allen", invocându-se argumentul unor declaraţii contradictorii ale fetiţei.



Woody Allen precizează că acuzaţiile formulate de Dylan sunt, cel mai probabil, rodul "unui copil vulnerabil din punct de vedere emoţional, care a fost prins la mijloc într-o familie cu probleme" şi că fetiţa a fost "instruită sau influenţată de mama ei".
"Bineînţeles că nu am molestat-o pe Dylan. Am iubit-o şi sper că, într-o zi, va înţelege că i s-a răpit ocazia de a avea un tată iubitor şi că a fost exploatată de o mamă interesată mai mult de furia ei bolnăvicioasă decât de fericirea fiicei sale", a explicat el.

Cineastul a precizat că nu va face alte declaraţii referitoare la acuzaţiile de agresiune sexuală, formulate de Dylan. "Acest articol exprimă opinia mea definitivă asupra întregii chestiuni şi nimeni nu va mai răspunde în numele meu la orice alte comentarii legate de acest subiect", a spus regizorul.

De cealaltă parte, Dylan şi-a menţinut acuzaţiile, într-o declaraţie publicată pe site-ul ABC News. "Woody Allen are un arsenal de avocaţi şi jurnalişti, dar singurul lucru pe care nu-l are de partea sa este adevărul. Nu voi permite îngroparea adevărului şi nu voi fi redusă la tăcere", a afirmat tânăra.

Întrebarea este cum poate demonstra ea adevărul, la atâția ani după episodul evocat. Pentru că, în fond, oricine poate crede orice despre oricine, nu doar despre Woody Allen. Povestea susținută de Dylan are însă nevoie de mai multe răspunsuri. Adică de dovezi.


Foto: AFP/Mediafax, Hepta, Daily Mail

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro