Dosar Eva. Faliment la Izvorani: Mărirea şi decăderea lui Irinel Columbeanu
Divertisment · Vedete / 30.09.2012

În 2008, Irinel Columbeanu avea o avere estimată la 120 de milioane de euro. Criza financiară și greșelile în lanț l-au ruinat însă pe miliardarul de tabloid. După despărțirea de Monica Gabor, supranumită de foștii angajați "scorpia de la Izvorani", Irinel a ajuns în sapă de lemn.

În 2008, Irinel Columbeanu avea o avere estimată la 120 de milioane de euro. Criza financiară și greșelile în lanț l-au ruinat însă pe miliardarul de tabloid. După despărțirea de Monica Gabor, supranumită de foștii angajați "scorpia de la Izvorani", Irinel a ajuns în sapă de lemn.

Situaţia lui financiară proastă este tot mai evidentă, Irinel fiind fotografiat joi de fotoreporterii de la Click! într-un Chevrolet Aveo, o maşină care valorează aproximativ 10.000 de euro. În 2006, Columbeanu îşi cumpăra singurul Bentley din lume livrat în două culori, pe care a dat mândru 220.000 de euro. A plătit chiar în plus şi pentru un moft, plătind în plus pentru perdeluţe.

Nechibzuit, uşor influenţabil şi prost sfătuit, Irinel Columbeanu s-a scufundat sub presiunea propriilor limite.

 

Averea de 120 de milioane de euro a intrat la apă

E un fapt cunoscut că averea care a intrat pe mâna lui a fost opera tatălui său, Ion Columbeanu, în vârstă de 86 de ani. Fost director în cadrul Secretariatului General al Guvernului încă de pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, între anii 1953 şi 1998, bătrânul Columbeanu e un personaj influent, cu conexiuni în mediile politice şi de afaceri din România.


Irinel are în palmares o singură afacere de succes, Alcatel. Cu banii obţinuţi din vânzarea acţiunilor, Irinel s-a distrat copios, până când a scăpat jocul de sub control.

În 2008, cu o avere cotată de revista Forbes la 120 de milioane de euro, Irinel ocupa un loc fruntaş în Topul 500 Miliardari întocmit anual de această publicaţie. Criza financiară a erodat însă valoarea terenurilor pe care le deţinea Irinel. În 2011, acestea valorau de trei ori mai puţin decât în momentul de apogeu, 2008, astfel că averea lui a intrat rapid la apă.

Potrivit revistei Capital, în 2010, Irinel mai putea conta pe cel mult 9-10 milioane, dar nici aceştia nu erau în întregime bani gheaţă. În plus, afacerea cu cimentul-minune, columbeanitul, s-a dovedit o investiţie neinspirată. "A fost o idee proastă să pun numele meu cimentului. Dacă-i dădeam un nume german, probabil prindea mai bine. Românii au fost reticenţi", a recunoscut Irinel după acest eşec.

 

Moni, cea mai grea ratare

Monica a fost însă cea mai costisitoare extravaganţă pe care şi-a permis-o Columbeanu şi avea să o plătească foarte scump.

"Monica este cea mai grea ratare", avea să spună el după ce relaţia lor încheiat.

Cei doi s-au cunoscut în iulie 2005, iar Irinel a avut ambiţia, nebunia sau naivitatea, spuneţi-i cum vreţi, să facă din tânăra ambiţioasă din Bacău o vedetă şi o doamnă. Prima parte i-a reuşit, a doua s-a demonstrat că a fost doar iluzia lui. Irinel a introdus-o în mediile mondene, a plimbat-o în străinătate, i-a sponsorizat generos toate mofturile şi i-a suportat toate fiţele, iar transformarea uluitoare care s-a produs în foarte scurt timp i-a luat minţile. Altfel nu se poate explica cum, în ciuda diferenţei de înălţime, dar mai ales de 30 de ani dintre ei, precum şi a vorbelor care circulau despre trecutul Monicăi, nu l-au împiedicat să o ceară de nevastă, la doar cinci luni după prima întâlnire.

 

Visul lui Irinel şi surpriza de la miezul nopţii

"Nunta secolului", cum a fost numit evenimentul în presă, a avut loc în 2006, la vila din Izvorani. Potrivit site-ului miresedisperate.ro, petrecerea a costat aproximativ 200.000 de euro, iar invitații s-au delectat cu 11 feluri exotice de mâncare și cu un foc de artificii care a durat 20 de minute, dar și cu piesele cântate de Direcția 5, Horia Brenciu Band și Dj Project. Fiecare trupă a primit un onorariu de 3.000 de euro.
Monica a purtat o rochie realizată la un atelier din Timișoara de designerul Ana Dumitru. Creația a fost împodobită cu 800 de cristale Swarovski, iar trena lungă a fost purtată în biserică de doi copii.

Mireasa a purtat o pereche de pantofi realizați de Mihai Albu și ornați cu cristale. Irinel a purtat un costum alb, cu papion negru. După miezul nopții, Monica s-a schimbat într-o rochie de seară până la genunchi, mov, cu corset și crinolină din voal.
La miezul nopții, pe un ecran gigantic a fost proiectat un filmuleț în care Monica îi arăta mirelui testul de sarcină pozitiv.
La 48 de ani, Columbeanu îşi împlinea visul său cel mai de preţ: avea o soţie tânără şi frumoasă, iar aceasta urma să-i dăruiască un moştenitor.



Pe 17 ianuarie 2007, în transmisiune directă la TV, s-a născut Irina, cea mai importantă realizare a cuplului. "Botezul secolului" a avut loc în luna mai şi a fost organizat de o firmă specializată, la care au participat 200 de invitaţi. Fetiţa a fost botezată în chiloţei de firmă cu cristale Swarovski şi a primit tot felul de cadouri bizare şi scumpe, de la ponei şi diamante de 20.000 de euro, până la... maşini de lux.

 

Basmul frumos s-a transformat în circ

Viaţa sclipitoare şi costisitoare pe care o duceau Columbenii părea fără sfârşit. Monica era una dintre cele mai mediatizate vedete, avea prezentări de modă şi era plătită pentru apariţii în emisiuni TV. La Izvorani, ea devenise stăpână, iar angajaţi se fereau de ea precum dalmaţienii de Cruella.
Dar, pe măsură ce banii intrau la apă, căsnicia lor se deteriora puternic, iar după trei ani de la nuntă basmul frumos s-a transformat într-un circ total.

În ianuarie 2010, după o ceartă aprinsă cu Irinel, cei doi s-au despărţit, iar Monica s-a instalat, împreună cu fiica ei, în apartamentul pe care milionarul îl deținea în Piața Victoriei din București.
Instanța i-a acordat lui Irinel dreptul de îngrijire a copilului, pe motiv că mama copilului a părăsit domiciliul conjugal și nu își poate întreține fiica. În plus, milionarul a cerut ca Monica să fie decăzută din drepturile părintești pentru că a maltratat-o pe Irinuca. Monica a plecat în SUA, unde s-a cuplat cu generosul și misteriosul om de afaceri chinez Mister Pink.

Fosta doamnă Columbeanu a depus actele de divorţ la Judecătoria Buftea, pe 21 februarie 2011. Pe 14 aprilie, ea a reuşit să-şi ia copilul, care i-a fost încredinţat până la finalizarea divorţului, însă a dus un război al nervilor pentru a-și primi fetița. În martie, ea a susținut că a fost agresată de paznici când a încercat să intre pe proprietatea din Izvorani pentru a-și recupera bunurile personale și pentru a-și vedea fiica.

 

Iri, luat în spaţiu de tatăl său

Pentru Irinel, divorţul nu s-a dovedit o afacere bună, tot aşa cum nici căsătoria n-a fost. El a încercat să-şi pună la adăpost bruma de avere atunci când s-a pronunţat divorţul, trecând cea mai mare parte a bunurilor şi investiţiilor pe numele tatălui său.
"Irinel Columbeanu nu are nimic pe numele dumnealui. Nici casa, nici afacerile. Cu ce demonstrează că o întreţine pe Irina? Vila în care locuieşte Irinel Columbeanu este pe numele tatălui său. La fel şi afacerile. Irinel Columbeanu a fost luat în spaţiu de tatăl său cu ocazia acestui divorţ, după ce a cerut anchetă socială la Izvorani. Domiciliul dumnealui era în Bucureşti, pe Calea Victoriei", declara Ionuţ Dojană, avocatul Monicăi Gabor, când cei doi luptau pentru custodia fetiţei lor, Irinuca.

În cele din urmă, divorțul a fost pronunțat, iar cei doi foști soți Columbeanu au revenit la sentimente mai bune, de dragul fetiței lor. Irina a rămas la tatăl ei, iar Moni şi-a găsit un alt finanţator, omul de afaceri Mister Pink. Dar în timp ce fosta doamnă Columbeanu s-a distrat prin America, Irinel începea să aibă probleme tot mai mari cu banii.
Nici candidatura la Primăria Capitalei nu i-a fost de vreun folos, astfel că acum în poarta domeniului de la Izvorani bate vântul sec al falimentului.

Datorii de 7 milioane de euro

Fostul miliardar este într-un impas mare cât palatul de la Izvorani. Presa a scris zilele trecute că el riscă să-şi piardă proprietăţile imobiliare pentru că nu a achitat un credit bancar în valoare de 7 milioane de euro acordat de Marfin Bank. Miliardarul ar fi investit banii în afaceri imobiliare fără succes şi în fabrica de ciment pe care o deţine în localitatea gorjeană Târgu Cărbuneşti.
Potrivit ziarului Click! judecătorii şi-au dat acordul pentru ca executorii să pună sub sechestru casa din Izvorani, iar Columbeanu riscă să rămână şi fără cele trei etaje de birouri pe care le are într-un bloc din Piaţa Victoriei şi cu care ar fi girat la bancă.

Astăzi, toate greşelile lui costisitoare au ajuns la ora scadenţei. "Imperiul" care l-a suit în topul miliardarilor i se năruie, Moni trăieşte bine-mersi pe banii lui Mister Pink, iar zilele în care îşi duceau viaţa lor fericită în direct la televizor au rămas mult în urmă.

 

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro