Dosar Eva. 8 vedete din România implicate în scandaluri de paternitate
Vedeta TV a cerut instanței să dispună stabilirea paternităţii în cazul Mayrei, fetița pe care o are cu băiatul liberalului Lucian Iliescu. Acesta nu s-a prezentat la patru termene ale procesului.
În acţiunea depusă la instanţă se arată că relaţia celor doi a început în noiembrie 2006, după o prietenie de aproximativ cinci ani. Potrivit actului citat, vedeta de la Prima TV a aflat în ianuarie 2007 că este însărcinată, spunându-i imediat lui Ştefan Adrian Iliescu, iar "reacţia acestuia a fost a unei persoane care îşi dorea şi totodată aştepta un copil". Ea susţine că "din acel moment, Ştefan a purtat nenumărate discuţii cu viitoarea mamă, în sensul identificării unei unităţi medicale corespunzătoare în care să aibă loc naşterea şi asigurării tuturor condiţiilor de naştere şi creştere a unui copil dorit de ambii parinţi".
Vedeta a menționat că, după doar câteva zile, Adrian Ştefan Iliescu "şi-a schimbat radical atitudinea", spunându-i la telefon "că nu işi mai doreşte pentru moment un copil şi că vrea să mai aştepte, ca şi cum un copil ar fi un bun material care în loc să apropie un cuplu a devenit un accesoriu în opinia pârâtului".
Marcu precizează în acţiune că Iliescu ar fi transmis ameninţări şi ofense printr-o serie de SMS-uri, "mergând până în acolo încât şi-a exprimat capacitatea de a influenţa expertiza ADN prin înlocuirea probei".
Apărarea vedetei arată că cei doi au avut relaţii intime "in timpul legal al concepţiei" şi că din această relaţie a rezultat copilul. Potrivit Codului familiei, perioada legală de concepţie este timpul cuprins între a treia sută şi a o sutăoptzecea zi dinaintea naşterii copilului, în cazul de faţă fiind perioada 2 noiembrie 2006 şi 4 martie 2007, naşterea fetiței având loc în 6 septembrie 2007, relatează agenția Mediafax.
Avocaţii au cerut instanţei proba cu înscrisuri, proba testimonială şi expertiza ADN. În final, apărarea cerere instanţei, în urma administrării tuturor acestor probe, să rectifice actul de naştere al fetiţei, în sensul consemnării numelui tatălui.
Rocsana Marcu a născut pentru a doua oară, pe 21 august 2011, tot o fetiţă, pe Indira Maria. Rocsana nu a dezvăluit identitatea iubitului ei, dar a spus că este avocat şi că se înţeleg foarte bine, iar acesta o iubește foarte mult pe Mayra.
rusine celor ce fug de responsabilitate.cind ai un copil poarta-te ca atare...nimeni nu i-a pus sa umble prin patul altor femeii sau sa nu isi ia masuri de precautie...Rusine.de altfel va numiti barbati !!!