Dosar Eva. 7 vedete din România care au îmbrăcat rochia de mireasă în 2012

Nicoleta Luciu a făcut nuntă şi botez în aceeaşi zi

Vedeta s-a căsătorit pe 21 aprilie cu Zsolt Csergo, partenerul ei de şapte ani. Evenimentul a avut loc la Miercurea-Ciuc şi a fost urmat de botezul tripleţilor Karoly, Kevin şi Kim.

Ceremonia a fost oficiată atât în limba română, cât şi în cea maghiară. Zsolt a răspuns "IGEN", adică "da", în limba română. La eveniment, alături de miri, au participat 30 de invitaţi, printre care cele şase perechi de naşi, sora Nicoletei, Iuliana, împreună cu iubitul ei, Răzvan, Cătălin Măruţă, părinţii şi fratele lui Zsolt.
La cununia civilă, Nicoleta si Zsolt au primit şi câteva cadouri de la primarul oraşului Miercurea Ciuc. Este vorba despre trei cărţi: una de bucate şi una despre oraşul Miercurea Ciuc pentru Nicoleta, iar pentru Zsolt, volumul "Sign of the city"- scris în engleză, maghiară şi română, pentru a nu uita niciodată locul în care s-au căsătorit.
La ora 17:00, Nicoleta, însoţită de naşi, i-a botezat pe tripleţii Kim, Karoli şi Kevin la Mănăstirea Fecioara Maria, din Şumuleu. Nicoleta, îmbrăcată în mireasă, a fost condusă la biserică de naşul ei, Peter Imre. Vedeta a purtat o rochie care i-a pus în valoare decolteul generos şi strălucea de fericire. 200 de invitaţi au fost prezenţi la petrecerea ţinută într-un restaurant din Miercurea Ciuc.

Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo au împreună patru copii. Vedeta l-a născut pe primul ei copil, Zsolt Jr., în septembrie 2008. În octombrie anul trecut, ea i-a născut pe tripleţii Karoly, Kevin şi Kim.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro