Dosar Eva. 10 vedete din România care își cresc singure copiii

Oana Ioniță, "bebelușa" cu copil

Vedeta are o fetiță de doi ani, Isabel, dintr-o relație cu un spaniol.

Oana era foarte fericită când l-a cunoscut pe David (40 de ani), cu zece ani mai mare decât ea. David a studiat arhitectura la o universitate din Barcelona, lucrează în domeniul construcţiilor şi în prezent trăiește la New York. De dragul lui, Oana s-a mutat la Marbella, unde a născut-o pe Isabel, în noiembrie 2010. "Sunt foarte fericită! Îmi doream să devin mămică şi acum dorinţa mi s-a împlinit şi mie, şi mamei mele, care tot insista că vrea un nepot", spunea Oana atunci.

La puţin timp după naşterea fetiţei, însă, Oana şi iubitul ei au decis să se despartă, iar fosta "bebelușă" a revenit în România. "Ne-am despărţit la câteva luni de la naşterea lui Isabel. Nu a mai fost armonie, şi asta a fost. Acum sunt bine, contează că Isabel e fericită. Am avut depresie postnatală. Mama mea a fost cea mai importantă prezenţă din viaţa mea nu am simţit nicio clipă durerea despărţirii de David. Nu am niciun regret, mi-am dorit foarte mult copilul", a spus Oana Ioniţă la Acasă TV.

Ea a declarat că nu-i va cere în instanță fostului să plătească pensie alimentară: "Tatăl fetiţei este o persoană foarte ocupată şi amândoi am hotărât ca fetiţa să rămână în custodia mea. Nu este vorba de alte probleme, iar situaţia este foarte clară. Relaţia noastră s-a încheiat în urmă cu un an şi jumătate cu acordul amândurora. O cresc pe Isabel cum pot eu mai bine şi, cu ajutorul mamei mele, reuşesc să-i ofer micuţei tot ce are nevoie."

La un an şi jumătate de la despărţirea de tatăl fiicei sale, fosta colegă a "cârcotaşilor" areo nouă relație. Noul bărbat din viața Oanei se numeşte Florin şi se înţelege de minune cu Isabel. "Este iubitul meu cu care sper să-mi petrec toată viaţa, ne iubim şi e frumos. Este foarte bun prieten cu Isabel, se joacă împreună foarte mult, îi plac foarte mult copiii. Isabel îi spune 'tată', dar nu ştiu cât ştie ea ce înseamnă acest cuvânt. Se înţelege foarte bine şi cu mama, pentru că am o mamă foarte cool", a spus Oana Ioniţă la Acasă TV.

  • AROCA, miercuri, 28.11.2012 15:11
    RADULEASCA

    E SI VOI ISI CRESTE SINGURA COPILUL PE BANI LUI Elan Schwartzenberg...de unde sa AIBA MOLDOVEANCA BANI

  • Ioana, luni, 26.11.2012 14:32
    :)

    ,,El a reclamat-o chiar și la Protecția Consumatorului, susținând că Oana nu i-a permis de opt luni să-și vadă copilul.'' As vrea sa stiu daca a reclamat-o pentru ca produsul nu respecta specificatiile din descriere. :)) Daniel Dumitrescu, te apreciez ca ai avut curajul sa semnezi un articol cu asa o exprimare corecta. Iar sefilor tai le doresc tatuaje cu texte scrise de tine.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro