Dosar Eva: 10 femei din România mai puternice decât bărbații lor
Prezentatoarea emisiunii "Cei 7 ani de acasă"călătorește prin toată Europa pentru a fi alături de soțul ei, un căpitan de vas din Noua Zeelandă care locuiește în Franța.
"Supernanny" s-a obișnuit cu un stil de viață aparte, dat fiind faptul că soțul ei lucrează la distanță, astfel că, pe cât posibil, ei lucrează trei săptămâni la rând pe lună, pentru ca a patra să o petreacă împreună. "Sunt însă şi perioade când ne vedem o dată la săptămână sau la două săptămâni, când petrecem mai mult timp împreună", a spus Irina Petrea (43 de ani) într-un interviu publicat de Adevărul. "Pentru noi este un privilegiu să facem împreună lucrurile cele mai banale, pe care le face toată lumea: să gătim, să mâncăm împreună, să ne uităm la un film, să respirăm împreună acelaşi aer. Lucrurile acestea simple fac din timpul pe care îl petrecem împreună o adevărată vacanţă. Ne întâlnim la Bucureşti, dar ne vedem şi în multe alte locuri din Europa, pe unde îl poartă serviciul lui. Împreună vizităm muzee, mănăstiri, staţiuni, mergem la plajă, la restaurant, la film, la spectacole. Nu ni s-a întâmplat niciodată în doi ani de căsătorie să avem un program obişnuit de cuplu căsătorit", a mărturisit vedeta.
daca erati atente la cei in cauza ati fi vazut ca se referea la cuplul Prodan - Reghecamf....
bre Mari, am citit de 5 ori ce ai scris, pe bune daca am inteles ceva ! Si culmea, iti mai dai si cu parerea!
chiar daca intre cele 10 femei s-au strecurat si cateva femei puternice nu puneti egal intre toate ca de unele e doar gura
Asa si daca sunt in lumina reflectoarelor se pune ca sunt mai puternice decat sotii lor?
NU AI EXPLICAT DESPRE CE ESTE VORBA.....CE CLUB...CE NONVALORI?...FII MAI EXPLICITA...SA INTELEGEM SI NOI...DACA TOT CITIM...?!
nu e clubul nevestisi sunt angajati acolo iar daca nu reusesc sa asi faca treaba bine pleacaaaaaaaaaaaaaaaa in suturi cat de curind informativa bine inainte sa scrieti mare femeie asta pffff nu mai ridicati in slavi nonvalori