Actorul a întrerupt un interviu pe care soția lui îl acorda unui post TV, întrebând-o simplu: "Ce mai faci?". Cei doi s-au separat anul trecut, dar încă țin unul la celălalt.
Să dai din nou ochii cu fostul partener nu-i lucru ușor, oricât de civilziată a fost despărțirea. Toate amintirile frumoase, visurile și experiențele trăite împreună te năpădesc și te fac să-l privești altfel pe cel sau cea are îți era jumătatea predestinată pentru toată viața. Asta pare să se fi întâmplat când Orlando Bloom a zărit-o pe Miranda Kerr, pe covorul roșu, la petrecerea organizată duminică noaptea de revista Vanity Fair, după gala de decernare a premiilor Oscar, scrie ziarul britanic Daily Mail.
Fără să țină cont că modelul australian tocmai dădea un interviu pentru o echipă de televiziune, actorul s-a dus direct spre ea și a întrerupt-o, întrebând-o candid ce mai face. Copleșit de ținuta ei, Orlando n-a rezistat și a i-a făcut repede un compliment: "Bună. Arăți grozav", i-a zis el și a sărutat-o galant pe obraz. Apoi a întrebat-o dacă se descurcă. "Da", i-a răspuns repede Miranda, înainte ca Orlando să-ți continue drumul, zâmbitor.
Este primul semn "oficial" de reapropiere a unui dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood, după despărțirea pe care au anunțat-o anul trecut. Deși fiecare și-a văzut de viața lui, Miranda și Orlando s-au mai întâlnit, notează Daily Mail.
La petrecerea organizată de Vanity Fair, Miranda a strălucit într-o rochie argintie, cu un decolteu adânc, care îi punea în valore corpul perfect.
Miranda Kerr, în vârstă de 30 de ani, este unul dintre cel mai bine plătite top-modele ale momentului şi a fost, până de curând, unul dintre "îngerii" casei Victoria's Secret. Top-modelul australian a fost căsătorită trei ani cu actorul britanic Orlando Bloom şi au împreună un băieţel, Flynn, născut în ianuarie 2011.
Despre Orlando Bloom s-a scris că, după despărțirea de Miranda Kerr, ar avea o relație cu prietena lui, Liv Tyler. Potrivit Star Magazine, cei doi s-au împrietenit pe platourile de filmare ale superproducției "Stăpânul inelelor" și au rămas foarte apropiați de atunci. Publicația citată a scris că ei ar fi avut o aventură la New York, dar un reprezentant al actorului a negat această informație.
Articolul despre aventura lui Orlando Bloom survine la scurt după zvonurile conform cărora Miranda Kerr ar avea o relație cu miliardarul James Packer, un vechi prieten al modelului australian. Packer, al căruia mariaj s-a încheiat acum trei luni, ar fi ajutat-o de mai multe ori pe Miranda, dându-i sfaturi despre afaceri atunci când ea și-a lansat o linie de produse cosmetice, cu mai mulți ani în urmă, scrie Daily Mail.
În mai 2012, Miranda Kerr, Orlando Bloom și fiul lor, Flynn, pe atunci în vârstă de un an și patru luni, s-au bucurat de ospitalitatea lui Packer, care i-a găzduit, alături de soția și de copiii lor, Indigo și Jackson, într-un resort de lux din Bora Bora, în timpul unei vacanțe petrecute în mai 2012. Cele două cupluri au divorțat la distanță de numai 45 de zile.
Orlando Bloom a mai fost surprins în timp ce săruta destul de afectuos o altă actriță, Condola Rashad, pe 7 august, la New York, unde cei doi au jucat în piesa "Romeo și Julieta".
La începutul lunii februarie, Miranda Kerr a fost aleasă, în locul lui Gisele Bundchen, pentru a fi imaginea H&M, în campania internaţională care va promova colecţia de primăvară - vară a mărcii suedeze.
Australianca are toate şansele să treacă pe primul loc în topul celor mai bine plătite fotomodele, alcătuit de revista Forbes, pe care Bundchen l-a dominat în ultimii şapte ani, notează Mediafax.
În topul revistei Forbes din 2013, Gisele Bundchen apare pe primul loc, cu câştiguri de 27 milioane de dolari între iunie 2012 şi iunie 2013, în timp ce Miranda Kerr ocupă locul al doilea, cu câştiguri de 4,46 milioane de dolari, în aceeaşi perioadă.
Miranda Kerr şi-a încheiat recent contractul cu brandul rival, Mango, iar în prezent este imaginea casei de bijuterii Swarovski şi deţine propria companie de produse de îngrijire a tenului, Kora Organics.
Foto: Hepta