Demonstrație de forță: Cum se menține în formă Naomi Campbell
Supermodelul în vârstă de 48 de ani lucrează din greu la sală. Înainte de a urca pe podium, ea face tracțiuni la bară.
Ca să domine lumea modei, așa cum o face de mai bine de 30 de ani, Naomi Campbell se pregătește serios. Ea a postat pe Instagram o înregistrare video care demonstrează cât de tare trage la sală pentru a fi în formă. Nici măcar faptul că în aceeași zi avea o prezentare la care urma să defileze pe podium nu a făcut-o să o lase mai ușor, dimpotrivă.
Naomi a făcut miercuri câteva serii de tracțiuni la bară. Deși se apropie de 50 de ani, vedeta nu și-a pierdut vigoarea și a făcut exercițiile fără să crâcnească. Lipsită de machiaj și echipată cu un top Nike negru și colanți sport de aceeași culoare, ea a executat mai multe fandări cu o greutate, apoi s-a agățat cu brațele de bară și a ridicat de mai multe ori genunchii spre piept, reușind să facă față cu brio efortului, sub supravegherea lui Joe Holder, antrenorul cu care lucrează mai multe celebrități.
Mai târziu, Naomi a strălucit pe podium la show-ul Moschino x H&M din New York, unde a purtat o rochie argintie scurtă, strânsă în talie cu o curea neagră, care îi lăsa picioarele la vedere - o ținută accesorizată cu un lanț masiv din aur. Ea avea în picioare cizme lungi peste genunchi, accesorizate cu lanț de aur.
Forma grozavă pe care o traversează modelul britanic contrazice declarația prin care aceasta dădea de înțeles că se gândește la retragerea de pe podium, notează
Daily Mail. Naomi a declarat la ediția cu numărul 71 a Festivalului de film de la Cannes că nu știe dacă va mai participa la prezentările de modă: "Nu știu dacă mai pot urca pe podium, au trecut 32 de ani", a spus ea într-un interviu de promovare a show-ului "Fashion For Relief", de la Cannes. "Dar e o onoare să prezint... Mi-ar plăcea să fiu urmată de o generație tânără, iar eu să stau în public și să privesc", a adăugat supermodelul.
În ciuda frumuseții sale care o încadrează între cele mai atrăgătoare femei din lume și care a fost prețuită prin nenumărate campanii de promovare, prezentări de modă și apariții pe copertele revistelor glossy din toată lumea, Naomi Campbell a mărturisit că întotdeauna a trăit cu sentimentul că nu are un corp frumos.
Vedeta a vorbit despre nesiguranța sa în privința aspectului fizic, într-o emisiune de televiziune britanică realizată de Piers Morgan și Susanna Reid. Cei doi au întrebat-o despre celebritățile care postează selfie-uri nud pe rețelele de socializare. Când gazdele le-au dat ca exemplu pe Naomi Campbell și Emily Ratajkowski, Naomi a răspuns: "Așa sunt ele. Asta vor să facă. Eu nu pot s-o fac."
"Am avut întotdeauna o imagine realistă despre corpul meu. Când am ajuns prima oară la New York, dacă purtam ceva subțire și mulat, puneam un cardigan pe deasupra, ca să-mi ascund fundul", a adăugat vedeta.
Susanna i-a spus că mulți telespectatori vor fi surprinși să o audă spunând asta. "Așa m-am simțit mereu. Mi-au trebuit mulți ani ca să mă simt confortabil în lenjerie", a explicat modelul.