La 52 de ani, Demi Moore arată foarte bine în costum de baie, lângă fetele ei
În urmă cu doi ani, Demi Moore s-a internat într-o clinică de dezintoxicare din Utah, unde a primit tratament contra stresului şi a epuizării, după despărţirea de fostul ei partener de viaţă, actorul Ashton Kutcher.

Demi Moore şi Ashton Kutcher, care s-au separat în noiembrie 2011, au obţinut oficial hotărârea de divorţ, în noiembrie 2013, la tribunalul superior din Los Angeles, la peste un an după ce starul din "Doi bărbaţi şi jumătate" a făcut demersurile pentru a pune capăt căsătoriei.


Demi a început relaţia cu Ashton Kutcher la câţiva ani după ce s-a despărţit de actorul Bruce Willis, cu care are trei fiice, pe vremea când Kutcher era un star în ascensiune, datorită rolului din serialul "That '70s Show".

Relaţia lor a devenit unul dintre subiectele preferate de tabloidele americane, mai ales din cauza diferenţei de vârstă de 16 ani între cei doi actori, care s-au căsătorit în cele din urmă la Los Angeles, în septembrie 2005, notează Mediafax.

Demi Moore şi Ashton Kutcher s-au despărţit în noiembrie 2011, după o căsnicie care a durat şase ani, după ce o femeie din San Diego a dezvăluit în presă faptul că a avut o aventură cu Kutcher.


Actriţa a mai fost căsătorită cu actorul Bruce Willis, între anii 1987 şi 2000. Ei au împreună trei fiice: Rummer, născută pe 16 august 1988, Scout LaRue, născută pe 20 iulie 1991, şi Tallulah Belle, născută pe 3 februarie 1994.


Foto: Hepta, Daily Mail
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro