11
Demi Moore se înțelege perfect cu foștii săi soți: Actrița l-a sărbătorit pe Bruce Willis de ziua lui de naștere
Divertisment · Vedete / 21.03.2022

Demi Moore a avut un mesaj special pentru fostul său soț, Bruce Willis, în ziua în care acesta a împlinit 67 de ani.

Actrița în vârstă de 59 de ani a postat pe Instagram o fotografie în care apare alături de Willis. „La mulți ani, Bruce! Sunt recunoscătoare pentru familia noastră extinsă”, a scris Demi, adăugând un emoji în formă de inimă.




În imaginea postată de vedeta din „Striptease”, cei doi actori zâmbesc la cameră, în timp ce Demi ține un platou cu ciuperci.

În secțiunea de comentarii, fanii i-au lăudat pe Moore și Willis pentru faptul că au rămas prieteni după ce au divorțat. „Ați fost un model pentru familia mea mixtă! Și chiar funcționează! Toată lumea este fericită”, a scris un user.


Un alt fan le-a lăsat un mesaj în care și-a arătat aprecierea pentru modul în care cei doi actori au reușit să păstreze o relație frumoasă, în ciuda divorțului: „Sunteți un idel de familie extinsă. Vă ador pe amândoi. Fiți binecuvântați.”



Demi Moore și Bruce Willis, care a împlinit 67 de ani pe 19 martie, au fost căsătoriți din 1987 până în 2000. Ei au împreună trei fiice: Rumer, de 33 de ani, Scout, 30 de ani, și Tallulah, de 28 de ani.

Bruce s-a căsătorit în anul 2009 cu Emma Hemming și au împreună două fiice - Mabel, de nouă ani, și Evelyn, de șapte ani.

În 2020, Moore, Willis și fiicele lor și-au petrecut împreună perioada de carantină.


„Au fost multe provocări și multe tragedii în această pandemie, dar cred că au fost totodată și multe daruri și binecuvântări. Eu simt că am fost cu adevărat recunoscătoare pentru că ritmul a încetinit și pentru timpul pe care l-am petrecut împreună”, a dezvăluit Demi într-un interviu cu Naomi Campbell, potrivit Page Six.

„A fost bine că Bruce a venit și a petrecut timp cu noi”, a adăugat actrița. Lui Bruce și fostei sale soții li s-au alăturat actuala soție, Emma, și cele două fiice ale lor.

„Fiicele mele își iubesc surorile mai mici iar pentru mine, indiferent în ce formă suntem, este important să rămânem împreună și ca cele mici să se simtă confortabil cu mine, să mă cunoască mai bine pentru ca astfel să își cunoască mai bine și surorile”, a declarat Demi. „A fost foarte drăguț și în mod clar am avut momente în care ne-am distrat mult”, a adăugat actrița. 



Moore are o relație la fel de bună și cu Ashton Kutcher, cu care a fost căsătorită din 2005 până în 2013. La începutul acestui an, Demi a apărut într-o reclamă alături de Mila Kunis, actuala soție a lui Kutcher. Mila a glumit că are „multe în comun” cu Demi Moore și acesta este motivul pentru care a ales să lucreze alături de ea pentru o reclamă amuzantă la o companie de internet.
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro