Andrei Ropcea, cunoscut sub numele de Randi şi totodată membru al formaţiei Morandi, alături de Mariu Moga, a ajuns, în urmă cu aproximativ o săptămână, la audieri, fiind acuzat de evaziune fiscală.
Poliţiştii ilfoveni au descins, marţea trecută, la locuinţa cântăreţului, acesta fiind dus la audieri în calitate de învinuit într-un dosar de evaziune fiscală în care prejudiciul a fost evaluat la aproximativ 100.000 de euro.
Artistul a fost dus la audieri alături de alte trei persoane care sunt învinuite în acelaşi dosar, printre care şi fratele său, Alexandru. Randi şi Alexandru deţin o firmă prin intermediul căreia au organizat mai multe evenimente, însă în dosarul întocmit pe numele lor se specifică faptul că în contabilitate nu ar fi fost trecute sumele primite, ci doar avansul.
Anchetatorii ilfoveni au descins la patru adrese, două în Bucureşti, acasă la Randi şi la fratele său şi două în Otopeni, unde locuieşte contabila societăţii şi este sediul firmei administrate de Randi.
„Randi avea o firmă care se ocupa cu organizarea de evenimente şi petreceri private. El şi fratele său închiriau un restaurant din Otopeni unde organizau evenimentul. Ei luau, de obicei, pentru o astfel de petrecere între 10.000 şi 15.000 de euro. Acum, ei, la fiecare petrecere organizată, înregistrau în contabilitate doar avansul şi nu întreaga sumă. Am găsit la percheziţii nenumărate contracte şi evidenţe contabile duble. Evenimentele erau mai mult pentru firme mari care organizau petreceri, spre exemplu de 8 Martie“
După ce a ieşit de la audieri, cântăreţul era foarte relaxat şi chiar a vorbit cu presa. El a spus că nu este vinovat şi că nu ştia câţi bani trec în acte fratele său şi contabila firmei. „Eu nu mă ocup cu nimic, eu sunt cu numele acolo, am finanţat, e o afacere de familie. Fratele meu e împuternicit. Nu suntem acuzaţi, suntem suspectaţi, nu suntem vinovaţi, suntem cercetaţi“, a spus Randi.
Randi, alături de fratele său
Însă, în urma declaraţiilor pe care atât Randi, cât şi celelalte persoane implicate le-au dat în faţa poliţiştilor, fratele artistului a fost reţinut pentru 24 de ore. Văzând că nu gluma se îngroaşă şi că toată vina cade pe el, Alexandru Ropcea a încercat să colaboreze cu autorităţile. Potrivit celor de la WOWbiz, fratele cântăreţului ar fi recunoscut tot în faţa poliţiştilor, însă a aruncat vina şi pe Randi, care, din funcţia lui de administrator, ştia de toate acţiunile firmei.
Cu toate că a stat închis pentru 24 de ore, Alexandru este cercetat acum în libertate, iar atât el, cât şi Randi, sunt apăraţi de tatăl lor. „Fiecare e răspunzător pentru ce face. Ei sunt majori, ştiu foarte bine ce fac. Eu am foarte mare încredere în copiii mei! Nu au făcut nimic rău“, a spus Ştefan Ropcea.
Declaraţiile lui Randi şi ale tatălui său nu au însă acoperire, deoarece oamenii legii au găsit şi în casa artistului carneţele în care era ţinută o dublă-contabilitate. Poliţiştii au făcut percheziţii şi la studioul lui Randi, de unde au ridicat acte şi calculatoare pentru a proba activitatea ilegală a artistului.
„De acasă mi-au luat laptopul, nişte contracte de management care n-au nicio legătură cu firma asta, iar de la studio au luat toate calculatoarele în afară de al meu cu care fac muzică. La televizor am fost direct acuzat, am fost cel care a făcut prejudiciul de 100.000 de euro. Ar fi trebuit să zică «suspectat». Cum îţi permiţi să zici că am creat un prejudiciu de 100.000 de euro? Poţi să zici «e posibil să fi făcut», dar nu «a făcut»“, a spus Randi.
În ciuda actelor găsite la el acasă şi a declaraţiilor făcute de fratele său, Randi spune că este nevinovat şi că în aproximativ o lună se va face lumină în acest caz. „Eu nu ştiu să semnez un contract, nici măcar nu ştiu să-l citesc. Fratele meu se ocupă cu asta. Eu nu merg la întâlniri cu clienţii. Dacă îmi zice frate-miu sau Moga să semnez, semnez, pentru că am încredere in ei. Moga n-are nicio legatură, este vorba despre mine şi despre fratele meu“, a încheiat Randi.