Charlize Theron a devenit din nou de nerecunoscut pentru un rolÎntr-un interviu pentru Entertainment Tonight, actriţa a spus că dorea cu orice preţ să se îngraşe, iar pentru a obţine rezultate cât mai repede, ea mânca şi noaptea. "Am vrut să simt ce simţea femeia aceea şi cred că asta a fost pentru mine cea mai bună cale să mă apropii de ea şi să intru în mintea ei", a explicat Theron. "Ştiţi, a fost o surpriză mare pentru mine. M-a lovit în plin depresia. Da, pentru prima oară în viaţa mea, am mâncat atâtea alimente procesate şi am băut prea multe băuturi cu zahăr. N-a fost atât de distractiv să fac filmul ăsta", a adăugat ea.


"Primele trei săptămâni au fost frumoase pentru că eşti ca un copil într-un magazin de bomboane. Şi după trei săptămâni nu mai e atât de frumos. Când ajungi să mănânci cantitatea asta de hrană devine o slujbă", a spus vedeta.

Pentru a se îngrăşa rapid, Theron mânca burgeri noaptea şi bea shake-uri cu lapte dimineaţa. Alteori "ataca" în toiul nopţii macaroane reci cu brânză. "Îmi amintesc că am pus ceasul să mă trezească la miezul nopţii ca să-mi menţin greutatea. Mă trezeam şi mâncam... înghiţeam tot. E greu să menţii greutatea aceea."


Actriţa premiată cu Oscar şi-a nedumerit cei doi copii, Jackson (6 ani) şi August (2 ani), când a început să se îngraşe, iar băiatul a crezut că ea este însărcinată, fiind convins că ea are un copil în burtă.

După rolul din "Tully", Charlize Theron a avut nevoie de un an întreg să revină la greutatea sa normală. "Eram îngrijorată. Îmi spuneam că durează prea mult. Pentru că în <<Monster>> n-am mai mâncat prostii cinci zile şi eram bine. Ştiţi, la 27 de ani corpul tău este un pic diferit faţă de atunci când ai 43, iar doctorul a avut grijă să mă facă conştientă de asta. Mi-a zis - ai 42 de ani, stai calmă, n-o să mori, totul e bine", a povestit actriţa.


Charlize Theron joacă în "Tully" rolul lui Marlo, o mamă cu trei copii, din care unul nou-născut, căreia fratele îi angajează o bonă. Ezitantă la început, Marlo ajunge să clădească o prietenie profundă cu surprinzătoarea şi bonă pe care o cheamă Tully.

Este pentru a doua oară când Charlize Theron lucrează cu regizorul Reitman, după "Young Adult" (2012), o altă comedie, dramă, pe tema maternităţii. Kilogramele în plus i-au adus actriţei un Oscar în 2006, pentru rolul din filmul "Monster", regizat de Patty Jenkins, pentru care s-a îngrăşat 15 kilograme




Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro