Kim Kardashian a publicat mai multe imagini de la şedinţa foto pentru Vogue India şi a dezvăluit ce reguli au ajutat-o să cunoască succesul
În februarie, Kim Kardashian a făcut senzaţie pe Instagram cu o captură dintr-o înregistrare video. Folosind "schema clasică" a filmării în oglinda din baie, starleta purta doar un costum de baie negru din două piese pentru ne arăta talia sa de numai 61 de centimetri, la care a ajuns după ce a slăbit 32 de kilograme. "N-am avut 61 în viaţa mea", a spus ea în clipul din care a extras captura.


În ultimii doi ani, Kim Kardashian a făcut eforturi mari pentru a da jos surplusul de 32 de kilograme pe care l-a căpătat în timpul celor două sarcini. Iar rezultatul pe care ea l-a arătat cu mândrie demonstrează că şase şedinţe de fitness pe săptămână cu antrenoarea Melissa Alcanatara fac minuni.

Silueta incredibilă a uimit-o chiar şi pe sora ei, Kourtney Kardashian, notează site-ul Bet. "Nu pot să iau în serios chiar acum silueta ta. Fiindcă talia ta e atât de mică, iar şoldurile tale sunt atât de mari", i-a spus franc. Kim i-a răspuns că şoldurile ei măsoară 99 de centimetri.  


Kim Kardashian a anunţat pe 17 ianuarie naşterea celui de-al treilea copil al lor, o fetiţă născută de o mamă surogat. "E aici. Eu şi Kanye suntem fericiţi să anunţăm naşterea fiicei noastre sănătoase şi frumoase. North şi Saint sunt încântaţi să o cunoască", a scris starleta atunci, mulţumindu-le mamei surogat, precum şi medicilor şi asistentelor care au asistat la naştere.

Kim a decis să recurgă la o mamă surogat după ce medicii au avertizat-o că o nouă sarcină prezintă riscuri grave pentru sănătate.


Potrivit TMZ, Kanye West i-a plătit 45.000 de dolari mamei surogat şi i-a interzis să fumeze, să ia medicamente, să facă băi fierbinţi, să-şi usuce părul ud cu uscătorul electric şi să mănânce peşte crud în timpul sarcinii.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro