Este fascinant modul în care se schimbă oamenii de-a lungul anilor, iar fotografiile vechi reuşesc să dea timpul înapoi şi să ne vedem pe noi aşa cum aproape uitasem că am fost. Crâmpeiele smulse din copilărie, când totul era bine şi noi n-aveam griji, când ne jucam toată ziua şi făceam fel de fel de năzbâtii, când chipurile şi aura protectoare a părinţilor noştri tineri şi aşa de frumoşi ne păreau eterne (şi chiar sunt), ne par acum îndepărtate, chiar dacă noi ne simţim tineri şi cu atâta viaţă de trăit înaintea noastră.
Pozele vechi ne aduc aminte cine eram, cum eram, de unde am plecat şi ne ajută să ne dăm seama unde am ajuns, oferindu-ne cel mai simplu şi mai plăcut mod de a ne retrăi clipele fericite din viaţa noastră - în vremurile astea rin care trecem cu o viteză nebună e mare lucru!
Să nu uităm că, înainte de a deveni oamenii de astăzi, cu împlinirile şi regretele noastre, cu aspiraţii şi obiective la care râvnim, cu bagajul de cunoştinţe şi de convingeri pe care l-am agonisit, cândva am fost, cu toţii, nişte copii - naivi, inocenţi, drăgălaşi, amuzanţi, minunaţi.
Celebrităţile au trecut şi ele prin perioada lor de anonimat. Astăzi le vedem strălucind şi ne-am obişnuit cu figurile lor din zilele noastre, dar pe vremea când nu apăruseră moda selfie-urilor şi reţelele de socializare, iar pozele se făceau cu "modernul" Polaroid, erau nişte puşti obişnuiţi.
Fotografiile prezentate de revista Glamour ne arată cum s-au schimbat vedetele şi merită să observaţi cât de mult mai seamănă ele cu copiii din pozele de odinioară.
Foto: Glamour Magazine, Hepta, AFP/Mediafax
Cine este acest:Justin Bieber???Tot aud de el....pana si in F1!!!Este ce???avorton sau din nou un ''culo'' ridicat la rang de vedeta?