Cum ar vrea Macaulay Culkin să fie noul „Singur acasă“ - FOTO

Vedete / 08.08.2019

Fostul copil-minune ne arată cum ar fi el în noul film, anunțat de Disney. Postarea lui pe Facebook e super amuzantă.

Atât de bun a fost Macaulay Culkin în seria "Singur acasă", încât am rămas cu toții "ostaticii" acelui băiețel deștept, superhaios și pus pe șotii care ne-a distrat pe toți în copilărie sau în tinerețe. În fiecare an, de Crăciun, băiețelul acela simpatic, Kevin, dă timpul înapoi și te aduce din nou în lumea lui în care râzi cu lacrimi, deși știi cu ochii închiși fiecare replică din filmele lui.

Acum, faptul că Disney plănuiește un remake al celebrei serii e cu dus-întors. Este, desigur, un pariu foarte riscant, pe care unii sunt curioși să-l vadă dacă reușește și pe care alții îl consideră pierdut din start, întrucât puștiul-minune din "Home Alone" nu mai poate fi reinventat.


Lui Macaulay Culkin această veste i-a dat o idee. Într-o postare amuzantă pe Facebook, el ne arată cum ar trebui să fie noul "Singur acasă". Starul a publicat o fotografie în care e surprins în timp ce stă pe canapea, cu un laptop pe genunchi și cu o farfurie cu mâncare în mâna stângă, cu burta proeminentă și cu o mină plictisită, sugerând că puștiul simpatic din 1993 a devenit un tip sedentar. În stânga lui, pe canapea, se văd alte două caserole din care se vede că a mâncat destul de mult. "Așa ar trebui să arate noul <<Home Alone>>", a scris el.


Postarea glumeață survine după un val de proteste online declanșate de anunțul făcut de studiourile Disney. Foarte mulți au cerut ca seria "Home Alone" să fie lăsată fără o continuare și au spus că vor boicota noua producție. "Tocmai când credeam că nu mai pot primi o lovitură în plus anul ăsta, am auzit că Disney vrea să facă un remake la <<Home Alone>>", a scris cineva pe Twitter. "De ce să distrugi un film clasic?", a întrebat retoric altcineva.

Alți utilizatori au fost mai înțelegători, considerând că noul film ar avea succes dacă Macaulay Culkin l-ar interpreta pe tatăl lui Kevin.


Dar asta nu-i singura veste de la Disney. Președintele companiei, Bob Iger, a dezvăluit că o serie întreagă de producții populare, precum "Night At The Museum", "Night At The Museum" și "Cheaper By The Dozen" vor fi reimaginate pentru o nouă generație și difuzate pe platforma de streaming Disney+.

Disney a obținut drepturile asupra seriei "Home Alone" după ce a cumpărat în acest an studiourile de film 21st Century Fox. Noul serviciu de streaming Disney+ va fi lansat pe 12 noiembrie în Statele Unite.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro