Cum a reușit Kelly Clarkson să slăbească 18 kilograme în câteva luni
Divertisment · Vedete / 25.05.2018

Cântăreața Kelly Clarkson a reușit să-și transforme corpul într-o perioadă scurtă de timp, slăbind aproximativ 18 kilograme.

Vedeta în vârstă de 36 de ani a luat în greutate în urma celor două sarcini și timp de câțiva ani s-a străduit să scape de kilogramele în plus. De curând, se pare că artista a descoperit secretele unui stil de viață sănătos, care au ajutat-o să slăbească foarte mult.

Dar starul din juriul show-ului de talente "The Voice" glumește pe seama transformării sale fizice. Întrebată cum a reușit să slăbească de un reporter curios în timpul unei conferințe de presă pentru finalul celui mai recent sezon "The Voice", Kelly a oferit un răspuns amuzant. "Trebuie să laud toată echipa mea 'glam'. Simt că i-am angajat pe Harry Potter și SPANX. Sunt înfășurată ca un cârnat!", a spus vedeta, făcând aluzie la faptul că poartă lenjerie de corp modelatoare, realizată din fibre elastice.

Dar este evident că noul stil de viață adoptat de vedetă o ajută să pară tot mai suplă, mai puțin lenjeria modelatoare. Comparativ cu fotografiile de la finalul anului 2017, cele din prezent demonstrează că starul a slăbit foarte mult.

"Kelly a slăbit urmând un plan foarte simplu. A tăiat o mare parte din cantitatea de zahăr din alimentația sa și a crescut consumul de legume", a declarat o sursă apropiată vedetei pentru Hollywoodlife.com. "Ea era conștientă că zahărul este unul dintre cele mai nocive ingrediente din băuturi și alimente pentru că aduce foarte multe calorii și nu oferă niciun nutrient"
, a mai spus sursa citată.

Cântăreața s-a concentrat și asupra controlului porțiilor și s-a axat asupra proteinelor slabe precum pui și pește. "Mănâncă salate la prânz și a renunțat la băuturile carbogazoase. De asemenea, face exerciții fizice cu regularitate, cu antrenorul său personal. Kelly mănâncă mult mai sănătos și se simte excelent", a mai adăugat sursa din anturajul vedetei.

Vedeta poartă tot mai des ținute care îi pun în valoare noua siluetă, precum rochii strânse pe corp și pantaloni mulați. Aceasta a arătat excelent la Billboard Music Awards, eveniment al cărei gazdă a fost, în data de 20 mai.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro