Cum „a răpus“ Emily Ratajkowski doi bărbați dintr-o mișcare: Au rămas cu gâtul sucit când au văzut-o
Un top și o pereche de jeanși mulați au fost de ajuns pentru ca modelul să facă „ravagii“ în tribună, la un meci de baschet. Când s-a întors cu spatele, doi bărbați au uitat de joc.
Și-a făcut un renume prin modul provocator în care se promovează, iar dacă tot l-a căpătat, de ce să și-l folosească? Ei bine, Emily Ratajkowski n-are nevoie de invitație pentru a-și scoate farmecele la rampă, iar dacă mai era nevoie să demonstreze de ce în stare, și-a dovedit puterea de seducție în văzul tuturor.
Prezentă miercuri seară în tribunele sălii Staples Center din Los Angeles, la meciul pe care echipa locală de baschet LA Lakers l-a jucat contra celor de la Minnesota Timberwolvess, Ratajkowski nu s-a lăsat până nu s-a dat puțin în spectacol. Un top alb strâmt, care-i lăsa și o pereche de jeanși mulați au fost tot "arsenalul" de care a dispus modelul, dar după cum lumea a cam început să-și dea seama, adesea vedeta se descurcă perfect și cu mai puțin de atât.
Aflată în compania unei prietene, vedeta s-a tot sucit și răsucit pe rândul pe care avea loc, a pozat pentru un fan, iar la un moment dat s-a întors cu spatele spre teren, ținându-și picioarele depărtate, o poziție în care și un orb s-ar fi holbat la fundul ei, scos în evidență de jeanșii care păreau gata să plesnească. Așa că "sărmanul" spectator aflat pe rândul din față chiar n-are nicio vină - spre amuzamentul fiului său, care a început să râdă, omul nu s-a putut abține și s-a întors spre Emily, privind-o complet absorbit din spate. Și nu doar el i-a căzut pradă, ci și un alt spectator, aflat lângă fiul său, dovadă că sex-appealul vedetei era de neoprit. Imaginea amuzantă a devenit virală și e foarte posibil ca tipul să aibă niște explicații de dat acasă, dar trebuie și el înțeles - cine ar fi putut s-o ignore pe Emily când își face numărul atât de bine? Aproape că nici nu mai conta ce se întâmplă pe teren, unde gazdele s-au impus cu scorul de 114 la 110.
În tribune a fost prezent și actorul Jack Nicholson, un fan declarat al celor de la LA Lakers, relatează Daily Mail.