Cum a pierdut Johnny Depp tot ce avea: Părăsit de soţie, lefter şi copleşit de depresie
Starul în vârstă de 54 de ani şi-a pierdut toţi banii semnând acte fără să le citească şi a fost cuprins de depresie după ce Amber Heart l-a părăsit.
Şi-a speriat fanii cu câteva apariţii în care arăta neobişnuit de slăbit şi mulţi s-au temut că s-ar putea să se fi îmbolnăvit. Lumea avea de ce să-şi facă grij, pentru că a trecut printr-o perioadă extrem de grea. Într-un interviu emoţionant, acordat revistei Rolling Stone, Johnny Depp a vorbit cu sinceritate despre lupta sa cu depresia, despre banii pe care i-a risipit şi despre droguri.
Interviul a avut loc în decursul a trei nopţi, într-un apartament pe care starul l-a închiriat cu 10.000 de dolari la Londra, la începutul anului. În timpul acestei întâlniri, el a fumat nonşalant un amestec de tutun şi haşiş şi a băut alcool, a povestit reporterul publicaţiei.
Materialul a apărut săptămâna trecută, în toiul luptei juridice pe care Depp o poartă cu foştii săi manageri şi cu fostul bodyguard care susţine că nu l-a plătit. În mod şocant, actorul a pierdut aproape toată averea sa de 600 de milioane de dolari şi potrivit autorului interviului, doreşte "cu disperare" să spună adevărul despre această poveste "plină de trădare".
Johnny Depp este implicat într-un conflict judiciar cu foştii săi manageri de la The Management Group, pe care îi acuză că nu l-au consiliat corespunzător din punct de vedere financiar în ultimii ani, ajungând la un pas de faliment. Actorul le cere despăgubiri de cel puţin 25 de milioane de dolari pentru proasta gestionare a averii sale estimată la 600 de milioane de dolari şi din care nu a mai rămas cu mare lucru.
Starul a povestit cu lacrimi în ochi cum fiul său a aflat de la alţi copii că el are probleme cu banii. "Băiatul meu a trebuit să audă de la alţi copii de la şcoală cum tatăl său a pierdut toţi banii, nu-i corect", a spus el.
Despărţirea de Amber Heard, tânăra actriţă cu care s-a căsătorit după ce el a abandonat-o pe Vanessa Paradis şi care l-a acuzat de violenţă conjugală, i-a făcut şi mai mult rău, sugerând că s-a gândit că nu mai are mult de trăit. "Am ajuns atât de jos unde nu credeam că aş putea ajunge", a mărturisit el. "Pasul următor a fost să-mi spun: o să ajungi undeva cu ochii deschişi şi vei pleca cu ei închişi. Nu mai puteam suporta durerea în fiecare zi", a descris el cea mai neagră perioadă din viaţa sa, în care căsnicia în care crezuse s-a destrămat, banii s-au dus pe apa sâmbetei, iar mama lui a murit. "Mama a fost probabil cel mai rău om pe care l-am cunoscut în viaţa mea", a spus-o pe de-a dreptul.În toată bezna care i se aşternuse în suflet, copleşit de depresie, Johnny Depp a decis să se vindece de suferinţă printr-un turneu internaţional cu trupa lui, The Hollywood Vampires, şi să-şi scrie memoriile, în căutarea vindecării. "Mi-am turnat un pahar de vodka dimineaţa şi am început să scriu până când lacrimile mi-au umplut ochii şi n-am mai putut vedea pagina. Am tot încercat să înţeleg ce am făcut ca să merit aşa ceva. Am încercat să fiu bun cu oricine, să ajut pe oricine, să fiu sincer cu toţi. Adevărul este cel mai important pentru mine. Şi totuşi mi s-au întâmplat toate astea", a spus el.
Dar a avut şi el greşelile lui, nenorocirile nu puteau să pice din cer. Christi, sora lui şi alţi apropiaţi i-au zis să nu se însoare cu Amber Heard fără un contract prenupţial, însă în mărinimia lui, orbit de dragoste, parcă îi luase Dumnezeu minţile şi nimeni nu s-a putut înţelege cu el. Exact cum nu trebuia a făcut; Depp "a spart" un milion de dolari numai pe nunta din Bahamas.
Ca şi cum nu era de ajuns, s-a certat cu familia din cauza asta, a început procesul cu echipa de management şi a rămas şi fără prieteni. Ultimii doi ani, spune el, aşa i-a dus, singur-cuc.
În interviul pentru Rolling Stone, Depp a spus lucrurile până la capăt: i-au plăcut drogurile, mai ales Metaqualona, un medicament sintetic foarte popular în anii '60 şi interzis după ce s-a descoperit că dă dependenţă. Îi plăcea fiindcă avea efect rapid.
"Spovedanie" cu haşiş şi alcool

O nuntă de un milion de dolari şi tot atâtea regrete

Vinuri de 30.000 de dolari. Sau mai mult