18
Copiii lui Michael Jackson, împreună pe covorul roșu: Paris, Prince și Blanket au participat la premiera „MJ: The Musical”
Paris Jackson și frații săi, Prince și Blanket, au participat la evenimentul de lansare al musicalului „MJ: The Musical”, un show ce va celebra cariera tatălui lor, starul pop Michael Jackson.
Paris, în vârstă de 23 de ani, și Prince, de 24 de ani, au pozat împreună pe covorul roșu, însă Blanket, care evită de obicei aparițiile în fața presei, nu a participat la ședința foto de pe covorul roșu.
Citește și - Jennifer Lopez și-a găsit fericirea alături de Ben Affleck: „Mă simt atât de norocoasă, fericită și mândră că sunt cu el”
Citește și - Jennifer Lopez și-a găsit fericirea alături de Ben Affleck: „Mă simt atât de norocoasă, fericită și mândră că sunt cu el”
Fiica lui Michael a dezvăluit pe Instagram că a călătorit la New York pentru eveniment și a petrecut timp înainte de show alături de fratele său mai mare.
Ea a apărut pe covorul roșu și alături de vărul său, TJ Jackson, fiul lui Tito Jackson, unul dintre frații lui Michael și membru al trupei Jackson 5.
Paris a purtat o rochie maxi cu imprimeu roșu semnată Alice + Olivia, pe care a asortat-o cu o pereche de botine maro din piele întoarsă. Ea a completat look-ul cu numeroase brățări din mărgele colorate.
Paris a purtat o rochie maxi cu imprimeu roșu semnată Alice + Olivia, pe care a asortat-o cu o pereche de botine maro din piele întoarsă. Ea a completat look-ul cu numeroase brățări din mărgele colorate.
Evenimentul s-a desfășurat la The Neil Simon Theatre, fiind prima reprezentație de pe Broadway din 2022.
Printre alte celebrități care și-au făcut apariția la evenimentul de lansare s-au numărat Spike Lee, Kenny Ortega, Tamron Hall, Mona Scott Young și Jennifer Nettles.
Printre alte celebrități care și-au făcut apariția la evenimentul de lansare s-au numărat Spike Lee, Kenny Ortega, Tamron Hall, Mona Scott Young și Jennifer Nettles.
„MJ: The Musical” le oferă spectatorilor o perspectivă asupra procesului creativ al lui Michael Jackson și îl prezintă pe starul pop în timpul repetițiilor pentru turul mondial Dangerous Tour din anul 1992. Rolul lui Michael este interpretat de actorul Myles Frost.
Show-ul include peste 25 dintre cele mai mari hit-uri ale lui Michael. Coregrafia și regia este asigurată de Christopher Wheeldon, deținător al unui Premiu Tony.
Pentru Prince este a doua oară când vizionează show-ul, după ce a participat la un preview al spectacolului în luna decembrie a anului trecut, potrivit People.
O sursă din cadrul teatrului a dezvăluit pentru People la acea vreme că fiul cel mare al lui Michael a fost impresionat de spectacolul care pune în valoare munca depusă de tatăl său.
„Prince a fost foarte, foarte drăguț. Spunea tot timpul "Wow" și a vorbit despre cât de mult îi place show-ul, energia transmisă de acesta și chiar și logo-ul”, a dezvăluit sursa.
Cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Jackson, Prince Michael Jackson II, cunoscut drept Blanket, nu a participat la ședința foto de pe covorul roșu, însă a fost văzut plecând de la eveniment împreună cu sora sa, Paris, potrivit Daily Mail.
Blanket, care preferă să fie numit Bigi, este foarte discret în privința vieții sale personale și evită de obicei aparițiile în presă. El a acordat un interviu în timpul petrecerii de Halloween organizată anul trecut de fratele său mai mare în California, care a avut scopul de a strânge fonduri pentru organizația Heal Los Angeles Foundation.
„Este foarte multă istorie în această casă și în studioul de aici. Toate acestea îl reprezintă foarte bine. Vrem să facem lucruri care le aduc bucurie oamenilor și care să îi ajute în viață”, a spus Bigi despre acțiunea caritabilă organizată de fratele său în locuința care i-a aparținut tatălui lor.
Prince II avea șapte ani când tatăl său a murit în urma unui stop cardiac provocat de o supradoză de Propofol, un medicament folosit ca anestezic.
El și frații săi mai mari au fost crescuți de bunica lor, Katherine Jackson. Bigi locuiește acum în propria lui casă din Calabasas, California, pe care și-a cumpărat-o în martie 2020.
Foto: Hepta; Instagram/parisjackson; Instagram/princejackson
Foto: Hepta; Instagram/parisjackson; Instagram/princejackson