Connect-R va deveni tătic! Apropiații cuplului susțin că Misha e însărcinată
Surse din showbiz susțin că noua iubită a cântărețului ar fi însărcinată. Zvonurile au început să capete contur după ce marţi după-amiază Connect-R și Misha au fost văzuţi în timp ce intrau într-o clinică medicală de lux, de pe Calea Victoriei din Bucureşti.
La câteva luni după ce s-a despărțit de logodnica lui, Diana, artistul şi-a refăcut viaţa sentimentală. El a anunțat pe Facebook că are o nouă iubită, însă surse din lumea showbiz-ului susţin că relația dintre cei doi ar fi mai veche.
Connect-R și Misha, care cântă cu DJ Sava, au fost văzuţi, zilele trecute, într-o clinică medicală situată pe Calea Victoriei. Ei erau însoţiţi de o prietenă a solistei, însărcinată şi ea, relatează WOWbiz.ro.
Solistul a spus încă din vara anului 2010 că îşi doreşte să devină părinte.
“Au fost împreună la un consult medical. Nu singuri, ci însoţiţi de o prietenă a Mishei, care este, şi ea, însărcinată. Deja în cercul lor de prieteni nu mai este o informaţie nouă, ştiu multe persoane că Misha este însărcinată. Marţi a fost şi şi-a făcut un control medical pentru sarcină”, a povestit o sursă din anturajul cântăreţei pentru site-ul citat.
Connect-R a făcut publică relaţia cu Misha în urmă cu două săptămâni, postând pe Facebook o imagine în care ei se sărută.
Surse din lumea showbiz-ului, citate de WOWbiz.ro, susţin că relaţia lui Connect-R cu Misha a început în urmă cu trei luni.