Clanurile ţigăneşti care au înspăimântat Banatul, prezentate la „Asta-i România“
În ediţia de sâmbătă, 28 iunie, de la ora 20:00, la “Asta-i România’, Mihai Ghiţă ne prezintă clanurile ţigăneşti care au băgat spaima în locuitorii Banatului şi şi-au pus “la picioare” întregul oraş Timişoara.
Unul dintre acestea este Clanul Cârpaci, arhicunoscut în Timişoara pentru activităţi infracţionale, care au reuşit să devină proprietari de nenumărate monumente istorice şi clădiri de patrimoniu, falsificând semnăturile moştenitorilor de drept.Spitale, foste instituţii publice sau case de patrimoniu, toate au căpătat proprietari noi prin ameninţări şi falsificări de acte. "Barosanii” cu haine de aur din Banat deţin averi colosale şi până acum nicio instituţie a statului nu s-a întrebat de unde provin atâţia bani.
Romii din Timişoara au intrat sub lupă autorităţilor locale şi naţionale, după aproape trei decenii, în care nimeni nu a luat nici o măsură.