Chris Brown, arestat în Los Angeles. Rapperul, în derivă după ce a bătut-o pe Rihanna
Divertisment · Vedete / 31.08.2016

Chris Brown a fost arestat în Los Angeles, după ce modelul Baylee Curran a anunţat poliţia declarând că a fost ameninţată cu arma de cântăreţul american.

Modelul a declarat pentru LA Times că Brown a ameninţat-o cu arma după ce i-a admirat bijuteriile unui prieten de-ai cântăreţului. Brown a mai fost condamnat pentru acte de violenţă. În 2009, Rihanna l-a acuzat de vătămare corporală.

Poliţia a descins în casa starului marţi, după un apel primit la serviciul de urgenţe. Curran a anunţat poliţia după ce a părăsit locuinţa lui Brown. Modelul a declarat pentru LA Times că, alături de o prietenă şi un asociat în afaceri, a mers în casa cântăreţului luni după-amiaza.

Curran a mai afirmat că admira bijuteriile şi lanţul cu dimanante ale unui prieten de-ai lui Brown, încă neidentificat, iar bărbatul s-ar fi enervat şi i-ar fi spus să se îndepărteze. Atunci spune modelul că Brown a luat arma şi a ameninţat-o şi i-a spus să părăsească locuinţa.

Atunci când poliţiştii au mers la faţa locului, Brown nu le-a permis accesul în casă. După eliberarea mandatului de percheziţie de la judecătorie, poliţiştii au intrat în casă pentru a căuta arma. Abia când a ajuns avocatul său, Brown a decis să apară în faţa poliţiştilor. Poliţia a raportat că mai bine de şase oameni au fost escortaţi de la reşedinţa starului şi vor fi chestionaţi, relatează BBC.


Agresiunea comisă de Chris Brown asupra Rihannei, cântăreaţa R&B în vârstă de 28 de ani, originară din Barbados, a lăsat-o pe aceasta cu chipul însângerat şi tumefiat. Violenţa acestui atac a şocat atât fanii, cât şi reprezentanţii industriei muzicale, care îl considerau pe Chris Brown un model de comportament şi a generat dezbateri aprinse despre violenţa domestică în interiorul cuplurilor tinere, notează Mediafax.

Incidentul a avut loc după o petrecere desfăşurată înainte de gala premiilor Grammy, care a avut loc pe 8 februarie, 2009. Din acest motiv, atât Chris Brown, cât şi Rihanna şi-au anulat prezenţa la gală, în ultimul moment.


Potrivit dosarului dezvăluit public de poliţie, cei doi artişti s-au certat în maşină, după ce Rihanna a citit un mesaj foarte lung, trimis de o altă femeie, pe telefonul lui Brown. Brown a încercat să o împingă pe Rihanna afară din maşină, dar nu a reuşit, deoarece iubita lui purta centura de siguranţă. Brown a agresat-o apoi pe Rihanna, lovind-o cu capul de geamul maşinii şi apoi, repetat, peste faţă, murdărind interiorul maşinii şi hainele artistei de sânge. Potrivit constatării poliţiei americane, cântăreaţa avea gura plină de sânge.


Muzicianul american a fost condamnat la efectuarea a 180 de zile de muncă în folosul comunităţii şi la cinci ani de supraveghere judiciară, pentru fapta comisă.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro