26
Cei mai sexy bărbaţi din lume, din '90 până azi: Iată cum s-au schimbat!
Din 1985 încoace, revista People publică o dată pe an, pe copertă, fotografia unui bărbat pe care îl consideră cel mai frumos din lume. Iată-i pe cei care au cucerit acest titlu!
Aşa cum scrie Bored Panda, nu totul ţine de frumuseţe. Alegerile celor de la People au luat, desigur, în calcul şi acest criteriu important, dar au ţinut seama şi de modul în care îşi jucau rolurile, de atitudinea lor, de implicarea în cauze sociale şi în acţiuni caritabile, preţuind astfel omul, nu doar figura publică a unui star.
De cele mai multe ori, opţiunile revistei au fost împărtăşite de public, mai puţin alegerea lui Blake Shelton pentru coperta din 2017, care a stârnit controverse prin comentariile sale rasiste şi homofobice de pe Twitter.
Chiar dacă suntem sau nu de acord cu alegerea din acest an a celor de la People, merită să-i trecem în revistă pe cei care au fost încoronaţi cu titulatura foarte invidiată de "cel mai sexy bărbat din lume" şi să vedem cum s-au schimbat de-a lungul timpului.