Kendall Jenner a uimit la Londra cu rochia sa prin care se vedea aproape tot
Organizată în colaborare cu The British Fashion Council (BFC), gala British Fashion Awards omagiază realizările individuale și pe cele ale companiilor care în ultimul an au avut o contribuție semnificativă în industria modei. Evenimentul are și o latură caritabilă și susține viitoarele talente din modă, la această ediție fiind prezente și alte celebrități, printre care Victoria și David Beckham, Cindy Crawford, Yasmin Le Bon și Ellie Goulding.


Desemnată simbol al modei ultimului deceniu, Kendall Jenner a devenit cel mai bine plătit model din lume în 2017, potrivit Forbes. A fost pentru prima dată în ultimii 15 ani când Gisele Bundchen nu s-a aflat pe primul loc în acest top.

Deși nu împlinise 23 de ani, cea mai mică dintre surorile clanului Kardashian, a trecut pe primul loc cu încasări totale de peste 18 milioane de euro, devansându-le pe Chrissy Teigen, Adriana Lima şi Gigi Hadid. Jenner şi-a dublat veniturile faţă de anul trecut, după ce a defilat pentru Alexander Wang, Fendi, Chanel, Marc Jacobs şi a fost imaginea unor campanii Estee Lauder şi Adidas.


În 2015, Kendall şi Kylie Jenner au fost desemnate de revista Time drept cele mai influente tinere din lume. Kendall, pe atunci în vârstă de 19 ani, a fost aleasă datorită carierei sale impresionante ca model, dar şi pentru că deţinea recordul pentru poza pe Instagram cu cele mai multe like-uri, în vreme ce Kylie, mai mică cu un an, avea în 2015 peste 60 de milioane de fani pe conturile sale de socializare.


Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro