Ce a fost şi ce a ajuns: Lara Flynn Boyle bea whisky la volan

Vedete / 16.02.2018

Vedeta din „Twin Peaks“ are probleme cu băutura. Ea a fost fotografiată în timp ce bea whisky când se afla la volan, într-o parcare din Los Angeles.

Lara Flynn Boyle a ajuns o umbră a fetei frumoase din "Twin Peaks". La 47 de ani, actriţa arată mult îmbătrânită, semn al abuzurilor de care nu s-a ferit. Şi asta continuă să facă şi acum: vedeta a fost fotografiată în timp ce bea dintr-o sticlă de Johnnie Walker Red Label, deşi se afla la volanul maşinii sale, în parcarea unui magazin din Westwood, Los Angeles.

Lara avea o şapcă gri pe cap şi era îmbrăcată cu pantaloni olive, o bluză bleu şi o jachetă bej închis. După ce a dat pe gât câteva înghiţituri, ea şi-a aprins o ţigară, apoi a pornit maşina şi a plecat. Geamurile automobilului aveau o tentă fumurie, dar nu o protejau suficient. Şi nici ea nu s-a sinchisit şi a stat cu geamul întredeschis în timp ce a băut, relatează
Daily Mail.

Actriţa cunoscută pentru rolul din "Twin Peaks" dar şi pentru relaţiile cu Jack Nicholson şi David Spade a încălcat legea şi ar fi avut probleme serioase dacă ar fi fost surprinsă. În California este ilegal ca un şofer să consume băuturi alcoolice în maşină, chiar dacă aceasta este parcată. Nici pasagerii nu au voie să bea în maşină.

Potrivit legii, chiar şi deţinerea unei sticle de alcool desfăcută în maşină parcată sau nu este, de asemenea, interzisă dacă recipientul se află pe locurile din faţă, scrie ziarul britanic.


Cu câteva minute înainte de episodul din parcare, actriţa a luat un căruţ şi a intrat în magazin, de unde a ieşit cu o pungă plină şi cu un balon mare colorat.

Apariţiile din ultimii ani ale vedetei n-au fost deloc fericite, Lara atrăgând atenţia cu chipul deformat de injecţiile cu botox. La gala LA County Walk To Defeat ALS ea s-a prezentat însă mai bine, notează cotidianul britanic. Întrebată la acest eveniment, în lumina acuzaţiilor de abuz sexual la adresa lui Harvey Weinstein, dacă i s-a întâmplat vreodată în cariera sa un episod de acest gen, Lara Flynn Boyle a declarat pentru The Hollywood Reporter: "Oh, tot timpul. Tot timpul! Se întâmplă mereu."


"Unele lucruri rămân cu tine. Îţi aminteşti tot timpul lucruri care nu sunt în regulă, dar treci peste ele şi cred că asta e tot ce poţi să faci", a mai spus ea.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro