Actrița galeză dezvăluie cum a rezistat mariajul său cu Michael Douglas după ce au ajuns la un pas de divorț.
În ciuda diferenței de vârstă și a încercărilor care le-au zgâlțâit zdravăn căsnicia, Catherine Zeta-Jones (51 de ani) și Michael Douglas (76 de ani) au rămas împreună. Până la urmă, ceea ce aveau în comun a fost mai puternic decât ceea ce amenința să-i despartă.Actrița galeză a dezvăluit că dragostea și respectul reprezintă secretul mariajului de 20 de ani cu Michael Douglas. "Dragostea și respectul sunt constanta. Nu ne-am pierdut niciodată simțul umorului și ne bucurăm unul de compania celuilalt. Eu și soțul meu petrecem mult timp împreună fiindcă, spre deosebire de alte cupluri, nu am avut niciodată un program de la 9:00 la 5 după-amiaza"
"Soțul meu e cu 25 de ani mai în vârstă ca mine"
"În primul rând, ne distrăm mult împreună. Soțul meu e cu 25 de ani mai în vârstă ca mine; nu-i un secret. În orice relație ar fi anormal dacă n-ar exista momente mai bune și altele mai puțin bune", a spus Zeta-Jones pentru ziarul citat.
"Fie lucrăm, fie nu. Eu lucrez 16 ore pe zi, dar am și zile când nu lucrez deloc. El face la fel, lucrează sau nu. Așa că în relația noastră există mult timp doar pentru noi"
Născuți în aceeași zi, 25 septembrie, dar la distanță de 25 de ani între ei, Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au cunoscut în 1998 prin intermediul actorului Danny DeVito. Ei au un fiu, Dylan, în vârstă de 20 de ani, și o fiică, Carys, în vârstă de 17 ani.
Michael Douglas mai are un fiu, Cameron Douglas (42 de ani), din căsnicia cu Diandra Lucker, de care a divorțat în anul 2000. Actorul a devenit bunic în decembrie 2017, când s-a născut fiica lui Cameron, Lua Izzy.
O pasiune comună i-a adus împreună
În ianuarie 2019, la gala premiilor SAG de la Los Angeles, actorul american a dezvăluit că golful i-a adus împreună, în urmă cu 20 de ani. "Avem aceeași zi de naștere, la distanță de câțiva ani. Prima dată când am întâlnit-o, am aflat că avem aceeași zi de naștere și i-am spus: <<O să fiu tatăl copiilor tăi>>", a povestit actorul pentru Entertainment Tonight.
"Am aflat că juca golf. M-am topit. Se uita drept în ochii mei și asta a fost"
"Am sărbătorit recent a 18 noastră aniversare și dincolo de iubirea pură care continuă să crească, cred că faptul că lucrăm în același domeniu ne ajută să înțelegem ce se întâmplă (...)", a adăugat starul american.
Catherine Zeta-Jones a ținut să-i mulțumească lui Michael pentru tot ceea ce face pentru ea: "Este cel mai drăguț bărbat pe care l-am întâlnit în viața mea. Are simțul umorului, este foarte amuzant (...). Dar e și cel mai bun prieten al meu. Sunt tare mândră să fiu cu el în seara asta", a spus ea pe scena galei.
În pragul divorțului
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas s-au despărțit în august 2013 și au ajuns în pragul divorțului după ce amândoi au trecut printr-o perioadă foarte dificilă.
Actorul a urmat un tratament agresiv împotriva unui "cancer la gât", iar Catherine Zeta-Jones s-a internat într-o clinică specializată în tratarea persoanelor diagnosticate cu tulburare bipolară.
Citește și: Cum arată acum cuplurile din filmele romantice. 20 de perechi atunci și acum
Michael Douglas a declarat ulterior că a minţit în legătură cu diagnosticul de cancer la gât, actorul american urmând, de fapt, un tratament împotriva cancerului la limbă.
După ce actorul s-a vindecat de cancer, cele două vedete s-au împăcat, apoi și-au reînnoit jurămintele. Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au sărbătorit 20 de ani de căsnicie în 2020.
Foto: Hepta