Bucătarul iute de picior: Jamie Oliver a prins un hoț care intrase în casă

Vedete / 10.09.2018

Celebrul maestru bucătar a reușit să prindă un hoţ care a încercat să-i spargă locuința. Intrusul a fugit, dar Jamie Oliver nu s-a dat bătut și l-a imobilizat.

Jamie Oliver se afla în casa lui din nordul Londrei, împreună cu soţia, Jools, şi cei cinci copii, când a auzit nişte zgomote suspecte din locuința unui vecin. Când a vrut să vadă ce se întâmplă, el s-a trezit faţă în faţă cu un bărbat care încerca să intre în locuinţa sa. Surprins, intrusul a luat-o înapoi și a ieșit din casa celebrului chef, apoi a luat-o la fugă pe stradă. Spre neșansa lui, la 43 de ani, Jamie Oliver are o condiție fizică bună. El a alergat după hoț și a reuşit să-l prindă, imobilizându-l cu ajutorul vecinilor alertați. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 4 septembrie.


După ce poliţiştii au venit ca să-l aresteze pe infractor, Jamie Oliver a mai petrecut puţin timp, glumind cu echipa de intervenție și mulțumindu-le pentru intervenția rapidă după apelul de urgență. Starul nu a dorit să comenteze incidentul, limitându-se să declare: "Nu vreau să comentez în niciun fel. Cred că s-a scris totul în ziare."

Potrivit unor surse citate de Daily Mail, casa în valoare de aprope 10 milioane de euro nu era singura pe care hoțul încerca să o jefuiască. Acesta a pătruns și în locuința altei vedete, supermodelul Kate Moss.


Jamie Oliver şi soţia sa, Jools, au o avere estimată la 150 de milioane de lire sterline.

Unul dintre cei mai simpatici maeștri bucătari din lume, Jamie Oliver trece printr-o perioadă dificilă după ce a acumulat datorii de 71,5 milioane de lire sterline (80,7 milioane de euro), din care 2,2 milioane de lire sterline reprezintă salarii restante pentru angajaţii din restaurantele sale.

Oliver a încercat să negocieze chirii mai mici pentru restaurantele sale cu proprietarii clădirilor în care se află acestea, pentru a evita prăbuşirea imperiului său culinar, după ce şi anul trecut a raportat pierderi de 10 milioane de lire sterline. Conform unor documente depuse în instanţă, compania are împrumuturi la bănci care se ridică la 30,2 milioane de lire sterline, iar alte 41,3 milioane de lire sterline sunt datorate unor proprietari de clădiri, unde se află localurile sale, şi unor furnizori.


În 2017, starul TV a mai închis şase restaurante, dând vina pe Brexit, care va scumpi produsele importate şi va conduce la scăderea numărului de clienţi.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro