14
Brooke Shields trebuie să învețe din nou să meargă: Vedeta a ajuns în cârje
Divertisment · Vedete / 22.02.2021

Până mai ieri era una dintre cele mai în formă vedete. Acum, la 55 de ani, Brooke Shields e nevoită să învețe din nou să meargă.

De multe ori uităm cât de fragili suntem și că putem ajunge în situația de a o lua de început. Viața e imprevizibilă și nimeni nu e scutit de necazuri, nici măcar vedetele. Brooke Shields este cel mai recent exemplu în acest sens.

Cunoscută pentru stilul ei de viață activ, în care mișcarea are un rol important, actrița în vârstă de 55 de ani a șocat pe toată lumea când a a anunțat că se deplasează cu ajutorul cârjelor. Ea a dezvăluit că a suferit o fractură de femur, iar acum a început recuperarea, dar nu a oferit detalii despre accidentul pe care l-a suferit.


Când fiecare pas e un succes


Shields a postat duminică pe Instagram o înregistrare video în care se vede cum se deplasează foarte încet, în timp ce resimte durerea la fiecare pas pe care îl face. Îmbrăcată cu un halat de spital și doar cu șosete în picioare, ea merge cu greu pe hol, sprijinindu-se cu ambele brațe în cârjele din aluminiu.

"Mi-am rupt femurul. Începe vindecarea", a explicat actrița. "Indiferent care este provocarea ta, fă o alegere pozitivă, pentru tine, ca să înaintezi. #Inceputuleacum"

, a adăugat ea, într-o notă pozitivă.

Vedeta a explicat că are voie să pună doar 20% din greutatea corporală pe piciorul fracturat. "Obiectivul este să-mi îndoi câte puțin de fiecare dată genunchiul, fără să-l trag sau să-mi folosesc șoldul", a spus ea.

Lungul drum către vindecare


Conform Harvard Health, un femur fracturat necesită, de regulă, operație și terapie intensivă pentru vindecare. Refacerea osului și recuperarea totală a mobilității pot dura câteva luni.


Brooke Shields este o adeptă fidelă a stilului de viață sănătos, iar de la începutul pandemiei de COVID-19, ea a postat mai multe imagini în care apărea în timp ce făcea fitness, notează Daily Mail. În vară, actrița a postat imagini și înregistrări video în care era surprinsă făcând exerciții fizice la reședința sa de vară din The Hamptons. La mijlocul lunii ianuarie, ea a postat o înregistrare video din timpul unei sesiuni intense în sala de fitness, alături de antrenorul ei personal, parte dintr-un proces de "transformare în 14 zile".


Într-o sesiune de întrebări și răspunsuri găzduită anul trecut, în luna mai, de InTouch, Shields a spus că se simte mai bine ca oricând din punct de vedere fizic. "Oamenii de vârsta mea se pot simți depășiți la un anumit punct - la modul că ai făcut o alergare bună, ai copiii, ai avut o carieră, acum ești terminat. Putem să ne inspirăm unii pe alții chiar acum ca să să facem ceva prin propriile forțe și să ne simțim mai bine", a declarat ea.

Cel mai frumos copil din lume


Brooke Shields, despre care mama sa a spus că era cel mai frumos copil din lume, şi-a început cariera de model la vârsta de numai 11 luni. După debutul din "Pretty Baby" (1978), în care a jucat o prostituată minoră, în 1980 a jucat în celebra peliculă "The Blue Lagoon/Laguna Albastră". Tot în 1980, când Shields avea doar 14 ani ea a apărut în celebrele reclame pentru jeanşii Calvin Klein.

Filmografia actriţei este una bogată, printre cele mai celebre titluri fiind "Suddenly Susan/Susan" (1996-2000), "That '70s Show" (2004), "Hannah Montana" (2007-2009) şi "Lipstick Jungle" (2008-2009).

Între 2010 şi 2012, Brooke Shields a apărut în comedia TV "The Middle", iar în 2013 a putut fi văzută în filmul "The Hot Flashes", aflat în post-producţie. În ultimii ani a avut apariţii sporadice în cinematografie.

Citește și: John Travolta a împlinit 67 de ani. Prima aniversare fără marea lui iubire


În 2016, vedeta a lansat volumul autobiografic "There Was a Little Girl: The Real Story Of My Mother And Me/A fost cândva o fetiţă: Povestea mea adevărată şi a mamei mele", în care povesteşte în detaliu relaţia cu mama sa, care a murit în 2012. Ea a dezvăluit că mama sa, alcoolică, decedată la 79 de ani, o considera "cea mai mare creaţie a sa", strategia acesteia fiind "noi împotriva lumii". Brooke Shields a jucat în filme din adolescenţă şi avea doar 12 ani când a apărut în "Pretty Baby". Ea susţine că mama sa încerca să o controleze şi în vremea facultăţii şi chiar după aceea.

Brooke Shields este căsătorită cu scenaristul Chris Henchy, cu care două fiice, Rowan, în vârstă de 17 ani, și Grier, în vârstă de 14 ani.


Foto: Hepta, Daily Mail

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro