15
Britney Spears a dat lovitura: Cântăreața va primi 15 milioane de dolari ca să-și scrie memoriile
Divertisment · Vedete / 21.02.2022

Britney Spears a semnat un contract cu o editură din Statele Unite pentru suma de 15 milioane de dolari. Cântăreața ar urma să scrie o carte despre viața sa, potrivit Page Six.

Britney, în vârstă de 40 de ani, a ajuns la un acord cu editura Simon & Schuster, pentru a scrie o carte de memorii în care va dezvălui detalii despre cariera sa și viața sa de familie.

Citește și: Fiica lui Antonio Banderas și a lui Melanie Griffith, un star în devenire. Stella e actriță și model


Acordul vine după ce numeroase edituri s-au luptat pentru a obține drepturile de a publica memoriile artistei. „Contractul este unul dintre cele mai mari din toate timpurile, după cele ale soților Obama”, a dezvăluit o sursă pentru Page Six.



Drepturile pentru cărțile scrise de Barack și Michelle Obama s-au vândut în anul 2017, pentru o sumă estimată la 60 de milioane de dolari, cea mai mare sumă pentru o carte de non-ficțiune. Bill Clinton a semnat un contract de 15 milioane de dolari pentru cartea, „My Life”, lansată în 2001, despre viața sa de după funcția de Președinte al Statelor Unite.

Britney și-a dorit să scrie o carte după ce a fost înfuriată de dezvăluirile făcute de sora sa mai mică, Jamie Lynn, în cartea „Things I Should Have Said”/„Lucruri pe care ar fi trebuit să le spun”, lansată în luna ianuarie a acestui an.



În cartea sa, Jamie Lynn descrie o întâmplare petrecută în locuința familiei, când Britney a luat un cuțit și s-a încuiat împreună cu Jamie într-o cameră, spunând „Baby, mi-e frică”. Cântăreața a negat vehement acest lucru.

„Nu am fost niciodată în preajma ta cu un cuțit și nici nu m-aș fi gândit vreodată să fac asta... numai o persoană josnică ar putea să inventeze astfel de lucruri despre altcineva”, a scris Britney pe Twitter.

Într-o altă postare, artista a scris că ar fi trebuit „să le pălmuiască peste față” pe sora sa mai mică și pe mama sa, Lynne.

„Dumnezeu să aibă milă de sufletele celor din familia mea dacă voi da vreodată un interviu”, a mai scris Spears într-o postare de pe Instagram. Ea a făcut referire la faptul că membrii familiei sale nu au făcut nimic pentru a o ajuta în cei 13 ani în care s-a aflat sub curatela tatălui său.


După ce judecătorii au decis în luna noiembrie a anului trecut ca Britney să iasă de sub controlul legal al tatălui său, artista a fost subiectul multor documentare care s-au axat pe lupta sa pentru libertate. Ea a criticat filmele care au avut ca subiect viața sa.

Recent, a discutat despre posibilitatea de a scrie o carte. Ea a distribuit o fotografie în care apare o mașină de scris, adăugând mesajul „Să încep de la ÎNCEPUT??”.

La începutul acestei luni, artista a oferit indicii că lucrează la primul său proiect muzical din ultimii cinci ani. Ea a distribuit un video în care dansează și a adăugat mesajul „Acesta este un teaser pentru ceea ce va urma!”

Foto: Hepta; Instagram/britneyspears

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro