15
Britney Spears a anunțat că a pierdut sarcina: „Este un moment devastator”
Divertisment · Vedete / 16.05.2022

Britney Spears a anunțat printr-o postare pe Instagram că a pierdut sarcina. Ea și logodnicul său, Sam Asghari, au publicat o declarație comună pe rețeaua de socializare.

„Cu cea mai mare tristețe trebuie să anunțăm că am pierdut copilul nostru miracol, la începutul sarcinii”, au scris ei în postarea de pe Instagram. 

Citește și: Marc Anthony și-a cerut în căsătorie iubita cu 30 de ani mai tânără. I-a dat un inel aproape identic cu cel al lui Jennifer Lopez


„Este un moment devastator pentru orice părinte. Poate ar fi trebuit să așteptăm ca sarcina să fie mai avansată înainte de a anunța, dar eram foarte nerăbdători să împărtășim vestea cea bună. Dragostea pe care o avem unul pentru celălalt este ceea ce ne dă putere. Vom încerca în continuare să ne mărim familia noastră frumoasă. Vă suntem recunoscători pentru susținere. Vă rugăm să ne respectați intimitatea în această perioadă dificilă”, au mai scris ei.

La începutul acestei săptămâni, cuplul a fost fotografiat plimbându-se împreună cu jet ski-ul în timpul unei vacanțe petrecute în Cancun, Mexic.

Britney Spears a anunțat luna trecută că ea și Asghari așteaptă un copil.


Cântăreața în vârstă de 40 de ani a dezvăluit că a făcut un test de sarcină după ce a observat că s-a îngrășat în timpul vacanței petrecute alături de iubitul său în Maui, Hawaii. 

„Deci am făcut un test de sarcină și... ei bine, voi avea un copil”, a scris Britney. În postarea de pe Instagram, cântăreața s-a referit la Asghari ca fiind „soțul” său, ceea ce a dat naștere zvonurilor că cei doi s-au căsătorit în secret.

În anunțul prin care a confirmat faptul că este însărcinată, Britney a vorbit și despre faptul că a suferit de depresie perinatală în timpul primelor două sarcini.

„Este greu, pentru că atunci când am fost însărcinată am avut depresie perinatală. Trebuie să spun că este absolut oribil. Femeile nu vorbeau despre asta atunci. Unii oameni considerau că este periculos dacă o femeie se plânge de astfel de lucruri când are un bebeluș în pântece, dar acum femeile vorbesc despre asta în fiecare zi. Mulțumesc lui Iisus că nu trebuie să păstrăm secret această durere”, a scris Britney.

Spears are doi fii din căsnicia cu dansatorul Kevin Federline - Sean Preston, de 16 ani, și Jayden James, de 15 ani. Cântăreața a început o relație cu antrenorul personal și actorul Sam Asghari, în vârstă de 28 de ani, după ce au apărut împreună în videoclipul „Slumber Party”, din 2016.


În luna septembrie a anului trecut ei au anunțat că s-au logodit. 

Anul trecut, starul pop a mărturisit în instanța de judecată că vrea să se căsătorească și să mai facă un copil, dar nu a putut să facă acest lucru din cauza curatelei impuse de tatăl său. Ea a reușit să scape de sub controlul legal al tatălui său în noiembrie 2021.

„Vreau să am parte de tot ce îmi doresc. Vreau să mă pot căsători și să pot face un copil. Mi s-a spus că atât timp cât mă aflu sub tutelă, nu pot să mă căsătoresc sau să fac copii”, a declarat Spears judecătorului din cadrul Curții Superioare din Los Angeles despre tutela „abuzivă” pe care a trebuit să o îndure.

„Am un sterilet în corpul meu în prezent ca să nu pot rămâne însărcinată. Vreau să scot steriletul pentru a încerca să mai fac un copil, dar această așa-zisă echipă nu mă lasă să merg la medic să îl scot pentru că ei nu vor ca eu să mai fac copii”, a dezvăluit Britney la acea vreme.

Potrivit Page Six, cântăreața a ajuns la un acord cu editura Simon & Schuster pentru a scrie o carte de memorii în care va dezvălui detalii despre cariera și viața sa de familie. Ea va primi suma record de 15 milioane de dolari. Acordul vine după ce numeroase edituri s-au luptat pentru a obține drepturile de a publica memoriile artistei. „Contractul este unul dintre cele mai mari din toate timpurile, după cele ale soților Obama”, a dezvăluit o sursă pentru Page Six.

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro