Brigitte Macron, frumusețe „cu forța“ la 66 de ani: Prima Doamnă a Franței zâmbește din nou după operația estetică de trei ore

Vedete / 23.08.2019

Soția președintelui Franței a apărut într-o formă foarte bună la o întâlnire oficială după o intervenție cosmetică la un spital preferat de vedete.

Brigitte Macron a fost foarte zâmbitoare, la întâlnirea pe care soțul său, Emmanuel Macron, a avut-o joi cu prim-ministrul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, a efectuat-o, împreună cu soția, Mareva Grabowski-Mitsotakis, la Palatul Elysee. Și avea și de ce: presa franceză susține că Brigitte Macron a suportat o intervenție de reîntinerire facială la un spital din Paris, pe 17 iulie, și este foarte încântată de rezultate.

Cu părul blond tuns bob, Prima Doamnă a Franței a fost într-o formă grozavă și realmente arăta foarte bine - bronzată, îmbrăcată într-o rochie bej nude cu mâneci lungi până la coate și cu pantofi maron cu toc stiletto.


La rândul ei, soția premierului grec, în vârstă de 52 de ani, de profesie bancher, a arătat șic, în pantaloni lungi cu dungi albe subțiri, sacou bleumarin și cămașă roșie cu o eșarfă de lungă, de aceeași culoare legată pe post de cravată. Mareva Grabowski este căsătorită cu Kyriakos Mitsotakis din 1997.

Aceasta este prima apariție publică a Primei Doamne a Franței după întrevederea la nivel înalt pe care Emmanuel Macron a avut-o cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, la Fort de Bregancon, reședința prezidențială de vară din Bormes-Les-Mimosas, în sudul Franței. Atunci soțul ei a strâns-o puțin de braț, iar reacția ei a trădat o durere ușoară, semn că încă se recuperează după operație.
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro