18
Brad Pitt a nimerit într-un „cuib de viespi“: De ce se urăsc Charlize Theron și Angelina Jolie
Divertisment · Vedete / 22.01.2019

Cele două actrițe se detestă de mai mulți ani și se luptă pentru cele mai bune roluri, scrie presa americană. O sursă susține că Brad Pitt și Charlize Theron sunt împreună de șase luni.

După scandalul cu Angelina Jolie, Brad Pitt pare să o provoace din nou pe fosta soție. Se pare că relația lui cu Charlize Theron, despre care presa americană scrie în aceste zile, ar scoate-o din minți pe Angelina și asta pentru că actrițele nu se suportă deloc.

În 2017, Radar Online scria că Theron și fosta soție a lui Brad Pitt se urăsc de ani de zile, încercând să-și fure una alteia rolurile cele mai atractive. "Ura dintre ele a început cu mult timp în urmă și nu se va opri. Regizorii au ajuns să le caute ca să joace personaje în care luptă între ele"

, a spus o sursă pentru site-ul citat.

Relația dintre Pitt și Theron ar fi mai veche decât se credea - o sursă de la Hollywood susține că cei doi actori s-au cunoscut în urmă cu șase luni, scrie People.
Deși nu au jucat niciodată împreună într-un film, ei au fost, totuși, colegi de platou. În vara anului trecut, Charlize Theron (43 de ani) și Brad Pitt (55 de ani) au filmat un clip publicitar pentru ceasurile Breitling, alături de actorul Adam Driver. "Acum șase luni, au filmat împreună pentru o reclamă. Au petrecut mai mult timp împreună. Dar orice s-ar fi putut întâmpla atunci, rămâne de văzut"
, a spus o sursă pentru revista citată, fără să dea mai multe detalii.

În septembrie, Breitling a lansat clipul publicitar, filmat alb-negru, în care apar Pitt și Theron. People a publicat mai multe capturi video extrase din acest material.

În ziua în care presa a început să scrie despre relația dintre Brad Pitt și Charlize Theron, Angelina a fost văzută la cumpărături, însoțită de fiul ei, Pax.

Zvonurile despre o posibilă relație a celor doi actori au apărut sâmbătă, când
The Sun a scris că ei sunt împreună de o lună și că cel care le-a făcut cunoștință este chiar fostul iubit al actriței, Sean Penn.

Informația conform căreia Theron și Pitt au făcut cunoștință prin intermediul actorului Sean Penn, este, însă, negată de sursa citată de People.

Potrivit The Sun, Pitt și Theron au început să se vadă în preajma Crăciunului și au petrecut câteva zile la proprietatea lui din Los Feliz, California, unde s-a întâlnit cu copiii lui, Zahara - 13 ani, Shiloh - 12 ani, Vivienne și Knox - 10 ani, Maddox - 16 și Pax - 14 ani. La rândul ei, Theron are doi copii adoptați, August și Jackson.

Conform sursei citate, cei doi actori s-au întâlnit de mai multe ori în decurs de o lună.

Charlize Theron a avut la mijlocul anilor 1990 o relaţie de doi ani cu actorul Craig Bierko, iar, din 1997 până în 2001, o relaţie cu Stephen Jenkins, solistul trupei Third Eye Blind. Ea a început apoi o relaţie cu actorul irlandez Stuart Townsend, alături de care a jucat în filmele "Trapped" (2002) şi "Head in the Clouds" (2004). Cei doi actori s-au despărţit în ianuarie 2010, după aproape nouă ani petrecuţi împreună.
După relația temporară cu Sean Penn, despre Charlize Theron s-a scris că ar fi avut o relație cu actorul suedez Alexander Skarsgard.

Despre Brad Pitt au apărut diverse speculații după divorțul de Angelina Jolie, mai multe publicații scriind despre o relație cu Neri Oxman (42 de ani), o arhitectă foarte respectată care predă la prestigiosul MIT (Institutul Tehnologic din Massachusetts), o femeie frumoasă şi foarte inteligentă cu care împărtăşeşte pasiunea pentru design şi arhitectură.
Totodată, s-a scris că Pitt ar fi avut o relație și cu Sat Hari Khalsa, designer de bijuterii și un guru spiritual, de asemenea o femeie frumoasă și inteligentă.


Foto: Hepta

Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro