13
Blake Lively îi acuză pe paparazzi că i-au urmărit și speriat fiicele: „A fost înspăimântător”
Actrița Blake Lively a postat un comentariu acid la adresa paparazzilor și publicațiilor care profită de pe urma fotografiilor cu copiii săi.
Recent, un tabloid a publicat pe Instagram imagini cu Blake și cele trei fiice ale sale și ale soțului său, actorul Ryan Reynolds.
Vedeta a comentat la postarea pe Instagram care a fost ulterior ștearsă, spunând că a trăit o experiență „înspăimântătoare” încercând să-și protejeze cele trei fiice - James, Inez și Betty - de fotografii care le-au urmărit întreaga zi prin oraș.
„Ați editat aceste imagini și le-ați lipit pentru a părea că sunt fericită. Dar este o înșelătorie”, a scris Blake pe Instagram, potrivit contului @commentsbycelebs. „Iată care este povestea reală: copiii mei au fost urmăriți toată ziua de un bărbat. Care sărea în fața lor, apoi se ascundea”, a spus actrița din „Gossip Girl”.
Citește și: VIDEO. Hailey Bieber rupe tăcerea după ce Justin Bieber a fost văzut țipând la ea într-o filmare virală
Ea a spus că situația a escaladat atât de mult încât un necunoscut a simțit nevoia să intervină și să-i spună ceva fotografului, pentru că era deranjant și pentru un străin să asiste la această întâmplare. Blake a declarat că a încercat să-i abordeze cu calm pe paparazzi, dar aceștia plecau și apărea din nou la următorul colț de stradă.
În cele din urmă, actrița a vorbit cu fotografii și a fost de acord să se lase fotografiată, cu condiția ca aceștia să-i lase copiii în pace. În urma acestei experiențe, Blake a pus la îndoială moralitatea fotografilor care „vânează” copii și a publisherilor care îi angajează. „Chiar nu vă pasă de siguranța copiilor?”, s-a întrebat vedeta.
„Am fost de acord să mă fotografieze pe mine, să zâmbesc și să fac cu mâna, doar ca să-mi lase copiii în pace. Pentru că era înspăimântător. Spune toată povestea, @dailymailau. Sau măcar ascultă-ți followerii. Și ei înțeleg că este dubios că plătești oameni ca să urmărească niște copii. Vă rog nu mai plătiți bărbați în toată firea să se ascundă și să vâneze copii. Puteați publica o mulțime de alte imagini în care nu apăreau copiii. Vă rog să ștergeți”, a scris Blake.
După ce tabloidul a șters postarea în care apăreau copiii vedetei, aceasta a adăugat un comentariu la postarea publicată pe contul commentsbycelebs. Ea i-a încurajat pe oameni să nu mai urmărească, să raporteze și să blocheze conturile de social media ale publicațiilor care postează fotografii cu copiii vedetelor.
„Dacă audiența arată clar că nu vrea ceva - cum ar fi fotografii cu copii obținute de bărbați care îi urmăresc și îi sperie - publicația sau contul respectiv va face ceea ce audiența vrea. Este singura cale prin care multe dintre ele au încetat să facă asta. Pentru că oamenii o cer”, a scris Blake Lively.
Postarea sa vine la scurt timp după ce modelul Gigi Hadid, care este prietena sa, a publicat pe Instagram o scrisoare deschisă adresată paparazzilor, presei și fanilor, în care le cerea să respecte intimitatea fiicei sale, Khai.
„Știți că nu am distribuit niciodată, în mod intenționat, chipul fiicei noastre pe social media. Dorința noastră este ca ea să aleagă ce vrea să împărtășească cu lumea la vârsta potrivită și să poată avea, pe cât posibil, o copilărie normală, fără să-și facă griji pentru o imagine publică pe care nu a ales-o. Ar însemna extrem de mult pentru noi ca atunci când ne scoatem fiica la plimbare și explorăm New York-ul și lumea, să blurați chipul ei din imagini, când este surprinsă în fotografii”, a cerut Hadid.
Foto: Hepta; Instagram/blakelively
Foto: Hepta; Instagram/blakelively