Bianca Drăguşanu și Victor Slav nu se vor cununa în biserică
Divertisment · Vedete / 20.09.2013

Pregătirile pentru nunta ce va avea loc pe 29 septembrie au intrat pe ultima sută de metri, iar cele două vedete se ocupă acum de ultimele detalii. Bianca și Victor au luat deja o decizie neașteptată: cununia religioasă nu va avea loc la biserică, ci chiar în localul în care se va ține petrecerea.

 
 
Se anunță un eveniment monden de proporții, astfel că mirii sunt atenți la fiecare amănunt. Nunta va avea loc într-un restaurant de lux din Otopeni, iar Bianca Drăgușanu și Victor Slav au grijă de fiecare detaliu, de la lista de invitați până la alegerea decorațiunilor.

Surse din anturajul roșcatei au dezvăluit pentru ziarul Ring că ţinuta miresei va fi o creaţie Ersa Atelier, care a costat în jur de 3.000 de euro.
 
 
 
 
 
 
Tortul, ales special de Bianca, a costat 1.000 de euro. Acesta va avea o înălțime de doi metri şi va fi ornat cu orhidee, flori folosite pentru întregul aranjament al petrecerii, scrie ziarul citat. 

Recent, Bianca şi Victor s-au ocupat și de modeul în care va fi amenajat complexul luxos în care va avea loc nunta. Bianca a publicat deja pe Facebook mai multe imagini în care apare alături de Victor Slav în restaurantul respectiv, ţinând în mână porumbei albi. 
 
 
 
 
 
Cei doi au însă o mare problemă. În ciuda eforturilor depuse pentru ca totul să fie perfect, se pare că de vreo două zile ei primesc telefoane de la invitați care îi anunță că nu mai pot veni la nunta lor, invocând diverse motive, scrie wowbiz.ro. 
 
"Bianca a intrat în panică. Mai mult de 20% din invitații la petrecere nu mai pot ajunge, iar ea nu știe ce să mai facă, întrucat își dorește un eveniment grandios, cum nu s-a mai văzut până acum în România. Acum, absența unora dintre prieteni a întristat-o și nu știe cum să rezolve situația asta pe ultima sută de metri. Ea își dorește mulți invitați și nu i-ar cădea bine să vadă mesele goale!", a povestit o apropiata a vedetei pentru site-ul citat.
 
 

Mirii așteaptă 300 de invitați la nunta lor, pe care îi vor răsfăța cu un meniu deosebit.
"Va fi un meniu personalizat după cerințele viitorilor soți, vor avea un colț tradițional cu berbecuți la proțap și un meniu cu feluri de mâncare variate și exotice. Tortul va fi spectaculos!", a dezvăluit pentru ziarul Click! Nicuşor Stan, preşedintele centrului de evenimente Ambasad'Or.

"În întreg complexul Ambasad'Or vor fi puse covoare roșii, flori naturale iar aleile vor fi luminate cu lumânări albe. În piscină, vor pluti nuferi albi, iar la interior vor fi lumini subacvatice. Vor exista valeți pentru parcare și hostesse care îi vor conduce pe invitați la mese. În interior, pavilionul de vară a fost reamenajat special pentru nunta lor într-un stil baroc cu picturi și pereți în foițe de argint. Mesele și scaunele sunt luminate din sticlă transparentă, pentru a da senzația de plutire, iar candelabrele sunt cu cristale de Bohemia"
, a mai spus Nicuşor Stan. 
 
 

Bianca Drăgușanu şi Victor Slav s-au cununat civil pe 6 septembrie, în fața ofițerului Stării Civile de la Primăria Sectorului 3 al Capitalei.




Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro