Bianca Drăguşanu şi Victor Slav îşi reinventează iubirea de dragul audienţei
Divertisment · Vedete / 06.08.2014

După o perioadă destul de lungă în care nu au mai fost deloc în centrul atenţiei, Bianca Drăguşanu şi Victor Slav încearcă din nou să atragă privirile publicului şi să apară pe prima pagină a tabloidelor.

Deşi nu mai sunt la fel de mediatizaţi cum erau înainte, Bianca şi Victor fac tot posibilul să devină vedetele de altădată. În toamna anului trecut s-au căsătorit, la începutul acestui an au divorţat, iar acum, deşi despărţiti, anunţă că vor să aibă un copil împreună. Mai mult de atât, Bianca Drăguşanu lasă chiar impresia că este deja însărcinată.

La sfârşitul lunii iulie, paparazzii îi fotografiau pe Victor şi pe Bianca împreună la un restaurant din Capitală, iar jurnaliştii de la WOWbiz notau că fostul prezentator de la Pro TV este din nou foarte grijuliu cu fosta lui soţie, operată recent la picior. Atunci, Victor a ţinut-i de mână pe Bianca şi a ajutat-o să urce în maşină, apropiaţii celor doi afirmând că Bianca şi Victor formează din nou un cuplu.

„La bine şi la greu, am jurat în faţa lui Dumnezeu că vom fi împreună“, a spus Bianca, potrivit sursei citate.

Mai mult de atât, Bianca Drăguşanu a vorbit la Antena 1 despre relaţia pe care o are acum cu Victor Slav, afirmând că amândoi îşi doresc să aibă copii împreună. „Nu cred că sunt însărcinată. Oricum, nu aş avea o problemă dacî aş fi. Doamne ajută să fiu gravidă. Eu am vorbit mult cu Victor în această perioadă despre acest lucru şi am ajuns la concluzia că şi eu şi el am dori să avem două fete“
, a afirmat diva.



După ce a făcut aceste afirmaţii, Bianca Drăguşanu a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de Victor Slav, alimentând astfel zvonurile potrivit cărora formează din nou un cuplu. Mai mult de atât, weekendul trecut cei doi foşti soţi au mers împreună la mare, petrecând într-un club în care se afla, culmea, şi Adrian Cristea, cel din cauza căruia au divorţat Victor şi Bianca. Parcă special pentru a atrage privirile presei şi a-i face în ciudă lui Cristea, Bianca Drăguşanu a stat în permanenţă lipită de fostul ei soţ.



Apropiaţii celor doi afirmă că Victor şi Bianca petrec tot mai mult timp împreună, iar fostul prezentator de la Pro TV chiar îi găteşte divei. „Victor nu e lângă Bianca doar când ea are o problemă gravă. Ei sunt mereu împreună. Stau mult şi în casă, iar Victor îi găteşte Biancăi. Face tot felul de experimente culinare, iar Bianca îi dă note“, a spus un apropiat de-al lui Victor.

În ciuda faptului că se afişează peste tot împreună, se pare că Bianca Drăguşanu nu vrea să recunoască oficial că formează din nou un cuplu cu Victor Slav. Întrebată de fani pe Facebook dacă s-au împăcat, prezentatoarea de la Antena 1 a fost destul de tranşantă.
„V-aţi împăcat?“, a fost mesajul unui fan la o poză cu Bianca şi Victor, iar răspunsul divei a venit imediat: „Nu!“.

Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro