După divorțul cu scandal, cele două staruri au revenit la o relație bună. Top modelul și-a sărutat fostul soț, la câteva zile după ce a făcut același lucru cu noul iubit, Vito Schnabel.
Au fost un cuplu frumos, pe care mulți îl credeau de nezdruncinat. Cu toate astea, au trecut printr-un divorț cu scandal și chiar dacă el a încercat apoi să-și recucerească soția, drumul înapoi, spre inima ei, s-a dovedit fără succes. Dar Heidi Klum și Seal au dovedit deunăzi că au păstrat o relație civilizată, chiar amicală. Totuși, șapte ani de căsnicie nu se pot șterge cu buretele, pur și simplu.
Cei doi foști soți s-au întâlnit marți, în Beverly Hills, unde au petrecut ceva timp cu fiica lor, Leni, fetița pe care Heidi o are din relația anterioară cu omul de afaceri italian Flavio Briatore.
Heidi și Seal s-au îmbrățișat din prima clipă și s-au sărutat ca doi îndrăgostiți. Îmbrăcată în negru, cu un cardigan cu crucifix pe spate, modelul avea în picioare ghete din piele și purta ochelari de soare. Artistul, al cărui nume real este Seal Henry Samuel, avea o ținută casual, alcătuită din pantofi albi Converse, jeanși gri și o geacă stil militar, de culoare kaki.
Văzându-i atât de apropiați, mulți ar putea fi contrariați, ținând cont că scena se petrecea la doar două zile după petrecerea de duminică la care Heidi (40 de ani) a fost pozată în timp ce își săruta cu foc noul iubit, Vito Schnabel (27 de ani), notează cotidianul britanic Daily Mail.
Cât au stat în clubul care găzduia petrecerea de după Oscaruri, vedeta și-a ținut mâinile în jurul gâtului lui Vito, iar cei doi au fost nedezlipiți în acea noapte.
Totuși, ei încă nu vor să-și facă publică relația, ținând cont că la sfârșitul evenimentului, ei au plecat în direcții diferite.
Vito Schnabel a fost iubitul lui Demi Moore (51 de ani) și al fostului top model australian Elle Macpherson (49 de ani). Legătura lui cu Heidi Klum a început după ce supermodelul s-a despărțit, în ianuarie, de Martin Kristen, după o relaţie care a durat aproximativ un an şi jumătate.
Heidi Klum a început relaţia cu fostul ei bodyguard, în vârstă de 41 de ani, la câteva luni după ce a depus actele prin care solicita divorţul de cântăreţul Seal, punând astfel capăt unui mariaj care a durat şapte ani. "În viaţă totul se rezumă la sincronizare. El a fost un sprijin foarte bun pentru ea (după divorţul de Seal, n.r.), s-au sprijinit unul pe celălalt, însă acum vor merge înainte pe căi separate. Au însă în continuare o prietenie minunată", a declarat o sursă pentru revista People.
Top-modelul german are patru copii: Leni, în vârstă de 9 ani - din relaţia cu omul de afaceri italian Flavio Briatore -, Lou, în vârstă de 4 ani, Johan, în vârstă de 6 ani, şi Henry, în vârstă de 8 ani, cu cântăreţul Seal.
Devenită celebră şi pentru participarea la reality show-ul "Project Runaway",Heidi Klum a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari. Ea s-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul Forbes al celor mai bine plătite manechine din lume, notează agenția Mediafax. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum este "mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model".
Recent, Heidi Klum a devenit membră în juriul emisiunii-concurs "America's Got Talent", de pe postul NBC.
Foto: Hepta, Daily Mail