18
Ashton Kutcher îşi pierde părul: A început să-i cadă la 25 de ani
Divertisment · Vedete / 06.06.2018

Actorul în vârstă de 40 de ani a mărturisit că a început să chelească, iar procesul a debutat încă de când avea 25 de ani.

Kutcher a făcut dezvăluirea în emisiunea TV de luni seară a lui Conan O'Brien. Discuţia despre acest subiect a început când realizatorul despre care se spune că poartă perucă i-a spus actorului: "Mereu arăţi bine. Ai un păr bun."

"Îmi trebuie puţin mai mult, de fapt. Îmi cade"
, a răspuns Kutcher, trecându-şi mâna prin păr pentru a arăta zona în care, spune el, avea mai puţine fire. "Aici ar trebui să fie mai mulţi, oameni buni, a început să dispară", a explicat el.

"Când aveam 25 de ani, am observat că a început să se ducă. Am fost la un mecic şi mi-a dat un tratament, numit Avodart. Aţi auzit vreodată de treaba asta?"
, a continuat actorul. "Corpul produce testosteron. Producţia de testosteron slăbeşte foliculii şi firele cad, aşa că iei produsul ăsta şi reduci nivelul de testosteron. Dar nu ştim ce altceva poţi folosi pentru asta ca să fie bun şi pentru organism", a adăugat Kutcher.

Actorul a folosit produsul care reduce producţia de testosteron, dar a fost îngrijorat de posibilele efecte secundare, întrucât îşi dorea să aibă copii. "Nu ştiam: e sigur dacă-l iau? Aşa că am încetat să-l folosesc acum trei ani şi acum iar îmi cade părul. A început să se ducă. Port des şapcă, cred că-s OK"
, a spus el.

Kutcher n-a renunţat degeaba la produsul care i-ar fi salvat părul - el are acum doi copii cu soţia sa, Mila Kunis: o fetiţă, Wyatt, şi un băiat, Dimitri. Dar are o soluţie pentru problema lui: "Mi-am impus să port o şapcă de baseball. Când o să rămân fără păr n-o să vă daţi seama, fiindcă o să am şapca pe cap", a glumit el. Totuşi, Ashton nu are de gând să poarte perucă atunci când va rămâne fără păr: "O să-l las să cadă. O să fiu un actor de personaj sau ceva"
, a mai spus el.


Foto: Hepta, Daily Mail
Vezi galeria foto
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro