Actorul spaniol şi fiica lui, Stella, au petrecut o zi împreună
În februarie anul trecut, Banderas a fost transportat de urgenţă la un spital din apropierea reşedinţei lui din comitatul britanic Surrey, după ce a acuzat dureri puternice în piept. Potrivit tabloidului The Sun, starul în vârstă de 56 de ani se antrena în sala de gimnastică a reşedinţei sale, un conac din Cobham, Surrey, estimat la 2,4 milioane de dolari, când a simţit dureri puternice în zona pieptului. El a fost transportat de urgenţă de paramedici la spitalul St. Peter din Chertsey şi ţinut sub observaţie până când starea lui de sănătate a revenit la normal.


Banderas a declarat pentru ziarul citat că a suferit "un episod cardiac" şi a mulţumit medicilor britanici care l-au tratat. Potrivit ziarului britanic, starul spaniol a fost supus unei operaţii prin care i s-au montat trei stenturi în artere, dar a insistat că nu a fost o situaţie critică, iar intervenţia nu a fost una complexă. "Din fericire am avut mult noroc, nu a lăsat urme. Am fost supus unei intervenţii. Mi-au montat trei stent-uri şi, fiindcă sufeream de ceva vreme de aritmie, mi-au făcut termoablaţie, dar nu a fost atât de rău pe cât s-a scris", a declarat el după operaţie.


Antonio Banderas și Melanie Griffith au confirmat în iunie 2014 că s-au despărțit, după 18 ani de căsnicie. Cei doi s-au îndrăgostit în 1995, pe platourile de filmare ale comediei "Two Much" şi s-au căsătorit un an mai târziu. Banderas a mai fost căsătorit cu actriţa spaniolă Ana Leza din 1987 până în 1996.

După despărţire, Banderas și Melanie Griffith au purtat negocieri intense asupra împărțirii averii lor, estimată la 50 de milioane de dolari, care include proprietăți de lux în Spania, Los Angeles, Aspen și New York. Ei deţineau proprietăţi pe piaţa imobiliară din Los Angeles, Miami şi peste Ocean, precum şi mai multe restaurante în lume.


Actorul, regizorul şi producătorul spaniol Antonio Banderas şi-a început cariera odată cu apariţiile în filmele regizate de Pedro Almodovar şi a jucat apoi în câteva filme celebre produse la Hollywood, în special în anii 1990 şi 2000, precum „Asasini/ Assassins“, „Evita“, „Interviu cu un vampir: Cronicile Vampirilor“, „Philadelphia“, „Desperado“, „Masca lui Zorro“ şi „Joaca de-a spionii/ Spy Kids“. În ultimii ani, starul spaniol a asigura vocile unor personaje principale în filmele de animaţie din francizele „Shrek“ şi „Puss in Boots“.



Foto: Hepta
Urmăreşte-ne pe Facebook pentru ultimele noutăţi Eva.ro