Ca orice american, actriţa în vârstă de 37 de ani se pregăteşte de Halloween. Angelina şi-a luat duminică trei dintre cei şase copii ai săi şi i-a dus la un magazin de jucării dintr-o localitate apropiată de Los Angeles.
Potrivit publicaţiei New York Daily News, familia Pitt-Jolie a intrat deja în spiritul toamnei, aşa cum demonstrează mai multe fotografii aeriene, realizate deasupra reşedinţei din Los Feliz, în care se vede o masă decorată cu dovleci de Halloween.
Însoţită de Shiloh, Knox şi Vivienne, dar şi de un bodyguard, Angelina Jolie a intrat într-un magazin de jucării, unde cei mici şi-au ales ce le-a plăcut lor mai mult.
Micuţa Vivienne arăta minunat, încălţată cu o pereche de ghetuţe maron şi îmbrăcată cu un tricou negru şi o fustă de aceeaşi culoare, peste o pereche de ciorapi albaştri.
Însă cel mai interesant accesoriu a fost un costum roz de unicorn, tras peste tricou, cu care ea a ieşit din magazin, notează cotidianul britanic Daily Mail.
Fratele ei geamăn, Knox, şi-a luat şi el partea lui; Angelina i-a cumpărat un crocodil galben.
Ca de obicei, Angelina a preferat o rochie de culoare neagră, şi-a strâns părul în coadă şi purtat ochelari de soare pentru a masca machiajul discret, notează ziarul citat.
Tot în negru s-a îmbrăcat şi Shiloh. Ea a purtat o cămaşă şi o pereche de pantaloni peste genunchi. Fetiţa în vârstă de şase ani avea în picioare o pereche de şlapi galbeni, iar la rever şi-a agăţat ochelarii de soare, aşa cum obişnuieşte deseori celebrul ei tată, Brad Pitt.
După ce au terminat cumpărăturile, familia s-a îndreptat spre maşină, un SUV negru, şi a plecat spre casă. Surprinzător, copiii nu erau foarte încântaţi la ieşirea din magazin, ei fiind probabil obosiţi după o zi de plimbare.
Copiii cuplului de actori sunt deja celebri şi calcă pe urmele părinţilor. Vivienne a fost distribuită recent în rolul Prinţesei Aurora în filmul "Maleficent", în care joacă Angelina Jolie. Filmul a devenit o afacere de familie, după ce s-a anunţat recent că Pax, în vârstă de opt ani, şi Zahara, în vârstă de şapte ani, vor juca alături de sora şi de mama lor.
Lungmetrajul "Maleficent", produs de studiourile Disney, un film de acţiune care spune povestea clasică "Frumoasa din Pădurea adormită" din punctul de vedere al personajului negativ - interpretat de Angelina Jolie -, a devenit o adevărată "afacere de familie", informează people.com.
Pe lângă Angelina Jolie, care joacă rolul principal, alţi membri ai familiei Jolie-Pitt vor interpreta câteva roluri secundare în această peliculă. Vivienne, în vârstă de patru ani, va juca rolul prinţesei Aurora, iar Pax şi Zahara vor apărea în scena botezului surioarei lor, atunci când un blestem teribil va fi aruncat asupra copilului.
Filmările au început la Londra, în luna iunie, iar distribuţia filmului este completată de actorii Miranda Richardson, Juno Temple, Imelda Staunton, Sam Riley şi Elle Fanning. "Maleficent" va fi lansat pe marile ecrane nord-americane pe 14 martie 2014.
Cealaltă fetiţă a cuplului "Brangelina", Shiloh, are şi ea la activ un rol, în filmul "Strania poveste a lui Benjamin Button", în care a jucat pe când avea doar 10 luni, alături de Brad Pitt.
Şi Maddox, fiul cel mare al cuplului, a primit, anul trecut, un rol într-un film, urmând să fie protagonistul lungmetrajului "Battling Boy", programat pentru lansare în 2013.
Foto: Hepta