O frumuseţe care spune ceva despre vedetele unei lumi apuse O scriu răspicat, deși nu mi-a plăcut filmul “Mic dejun la Tiffany”, fiindcă l-am găsit – culmea! - prea glamour, prea glossy, prea înrobit de comercial în comparație cu bijuteria care este cartea lui Truman Capote, care își este suficientă sieși.
“Mic dejun la Tiffany” este la bază, trebuie să știți, un text cu o stilistică fără cusur, în care fiecare frază este șlefuită până la perfecțiune. Știi întotdeauna că, în fiecare frază, va urma, pur și simplu, cel mai potrivit cuvânt și așa se și întâmplă. Filmul nu avea cum, oricât de mare regizorul, oricât de strălucitoare, de americană, povestea, oricât de frumoasă Audrey Hepburn să fie la înălțimea cărții. Ceea ce nu schimbă nimic din esență: o întoarcere la acest gen de a ne raporta la frumusețe ne aduce mult bine, ne poate întrema speranța.